UPDATE: Gică Hagi a emis un comunicat de presă scurt în care neagă negocierile cu echipa scoțiană Celtic Glasgow. „Regele” susține că nu există nicio discuție cu formația de pe Celtic Park.
Știre inițială
Știre inițială:
Fericire mare în familia Hagi! Regele fotbalului românesc a primit o provocare cum fanii săi și-au dorit. Ce ofertă uriașă a primit sportivul care a fost considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi din Europa în vremurile trecute?
Fanii lui Gică Hagi îi urmăresc pașii în Scoția, unde se află de câteva săptămâni bune. Fostul fotbalist își monitorizează atent fiul la meciurile celor de la Rangers, dar are și un alt scop de care s-au bucurat să audă cei care îl admiră. Se pare că există o ofertă importantă de la o echipă din grupele Europa League, conform playsport.ro. Ianis Hagi își continuă seria evoluțiilor bune în tricoul de la Rangers, iar tatăl său are ocazia să semneze cu o nouă echipă.
Există informații care arată că Regele fotbalului românesc ar fi plecat în Scoția și pentru această posibilă viitoare mutare. De asemenea, în ultima vreme au existat zvonuri cum că Gică Hagi și-ar întoarce privirea spre o echipă din străinătate. Deși s-a vorbit despre zona arabă, de curând au apărut mici detalii care ar spune că e vorba despre o altă destinație. Sursa citată mai susține că fostul fotbalist s-ar afla în tratative cu Celtic Glasgow, care și-l dorește cu disperare după ultimul sezon ce s-a dovedit a fi un eșec.
Amintim că în această perioadă antrenorul a primit propuneri și de la formații din Turcia și Spania. „Există șansa să mă întorc în antrenorat. Iubesc această meserie, m-am dedicat, am muncit. Am fost foarte sus, am coborât la zero, am luat-o de la capăt la Ovidiu, de pe câmp. Am ajuns, am demonstrat, și acum vreau să am provocările mele. Iubesc meseria asta, dar vreau provocările mele. Atât vă zic!”, a spus Hagi la „Prietenii lui Ovidiu”.
„Există șansa să mă întorc în antrenorat. Iubesc această meserie, m-am dedicat, am muncit. Am fost foarte sus, am coborât la zero, am luat-o de la capăt la Ovidiu, de pe câmp. Am ajuns, am demonstrat, și acum vreau să am provocările mele. Iubesc meseria asta, dar vreau provocările mele. Atât vă zic! Care e provocare mea cea mai mare? Să devin cel mai bun! Asta mi-au dat Real Madrid și Barcelona. Mi-au dat o mentalitate și cred că pot să devin cel mai bun în lume. Eu nu fac ceva să devin cel mai bun la București, până la graniță și după e imposibil, e greu. Nu, nu! Cel mai bun din lume! Eu așa lucrez. Că va fi așa sau nu, timpul ne va da răspuns. Vreau să-mi fac provocările”
Gică Hagi (Sursa: gps.ro)