Tânărul din imagine este unul dintre cei mai cunoscuți politicieni din România. Este celebru pentru activitatea sa în lumea politică, dar în imagine nici nu se gândea că va avea parte de un asemenea succes. Mulți îl știu astăzi și pentru faptul că a avut mai multe neveste. Crezi că îți poți da seama cine este?
Timpul trece peste fiecare și ne schimbă din toate punctele de vedere, dar mai ales fizic. La fel s-a întâmplat și în cazul tânărului din imagine, care acum este un bărbat în toată firea, de succes, în vârstă de 72 de ani.
Este unul dintre cei mai cunoscuți membri din politica din România, cu rezultate notabile în acest sens. A avut, în total, cinci soții, ceea ce l-a făcut celebru pe bărbat. Vă dăm un indiciu: a fost chiar și premier al României.
Dacă încă nu ți-ai dat seama, este vorba despre Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre cei mai controversați oameni politici de la noi. A fost o prezență constantă în viața politică, dar de ceva timp pare că a dispărut din această lume.
Acesta ar fi dat de înțeles că nu vrea să mai fie asociat cu acest domeniu și că s-a retras. Cu toate acestea, mai multe surse politice spun că ar controla anumite aspecte din umbră, dar nu vrea să mai iasă în evidență.
Călin Popescu Tăriceanu, fostul președinte al Senatului României, s-a născut în București și și-a dedicat o mare parte din viață politicii și activității guvernamentale. În perioada 2004-2008, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României, iar între anii 2005 și 2009 a fost liderul Partidului Național Liberal (PNL).
Ulterior, Tăriceanu a fost les și președintele Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), partid care din 2016 face parte din coaliția guvernamentală condusă de PSD.
Puțini sunt cei care știu, însă, ce studii are celebrul politician. Acesta are o educație aleasă, având în vedere că a făcut parte din învățământul superior la instituții de prestigiu din București. A absolvit Liceul ”Sf. Sava” și apoi a urmat Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții, actuala Universitate Tehnică de Construcții, în anul 1976.
Ulterior, și-a continuat studiile obținând un masterat în matematică și informatică la Universitatea din București, în 1981. După absolvirea facultății, Tăriceanu și-a început cariera ca inginer la Consiliul Național al Apelor și apoi a lucrat în cadrul Trustului de Construcții Industriale București.
De asemenea, a activat ca asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică din București, contribuind astfel la dezvoltarea și formarea tinerilor în domeniul ingineriei. Mai apoi, și-a dat seama că marea lui pasiune este politica, în care s-a implicat o lungă perioadă de timp.
Călin Popescu Tăriceanu este celebru și pentru faptul că a dus la starea civilă nici mai mult nici mai puțin de cinci femei. Acesta a fost căsătorit din punct de vedere legal cu cinci doamne, iar cu patru dintre ele a făcut și copii.
Despre prima lui soție nu se cunosc prea multe detalii, pentru că a fost o relație din tinerețe. Politicianul și femeia pe nume Rodica s-au cunoscut pe holurile facultății, iar căsătoria lor a durat doar patru ani. Femeia locuiește în prezent în Statele Unite, este căsătorită și are copii, ba chiar și nepoți.
Livia Popescu Tăriceanu, fiica lui Valeriu Georgescu, primul ambasador al României în Israel, este una dintre fostele soții ale politicianului. Este o femeie rafinată, frumoasă și cu studii avansate, care are și o avere remarcabilă.
Femeia este proprietară a unei companii de comerț exterior, podgorii, restaurante și pensiunea de lux „Conacul dintre vii”, care este frecventată de numeroase personalități. Livia Popescu Tăriceanu i-a oferit și primul copil fostului premier, pe Mihai.
Ea nu s-a recăsătorit și a ales să păstreze numele de familie al politicianului în timpul divorțului, aspect cu care politicianul nu a avut nimic împotrivă.
Timpul de câțiva ani, Călin Popescu Tăriceanu a fost căsătorit cu Cornelia Trântescu, o persoană discretă care nu a dorit să fie remarcată public și care i-a făcut și un copil. Cornelia a rămas la partaj cu un apartament naționalizat după divorț și a ales și ea să păstreze numele soțului. Ea lucrează ca consilier juridic în București în prezent.
Se spunea atunci că motivul divorțului a fost infidelitatea lui Călin Popescu Tăriceanu, care se îndrăgostise de Ioana Dinu, ce i-a devenit și soție.
Politicianul Călin Popescu Tăriceanu și Ioana Dinu s-au cunoscut în anul 1996, la un meeting politic. La acea vreme, Ioana avea 19 ani, iar Tăriceanu, cu 25 de ani mai în vârstă, era în mijlocul unui proces de divorț de cea de-a treia soție, Cornelia Trântescu.
Ioana Dinu, avocată de profesie și membră a unei familii de intelectuali, ingineri de meserie, a fost a patra doamnă Tăriceanu. Cei doi s-au căsătorit în anul 2003, dând naștere unui băiețel pe nume Mihai, care a rămas la tată. Cu toate acestea, drumul lor comun a fost presărat cu obstacole și în 2011 cei doi au hotărât să urmeze căi separate.
Se vehicula că motivul divorțului ar fi fost presupusa infidelitate a Ioanei Dinu cu Brent Valmar, șeful de la Porsche România, cu care aceasta s-a căsătorit la scurt timp după separare. În prezent, Ioana Dinu își desfășoară activitatea în domeniul notarial
Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, o femeie cu 26 de ani mai tânără, în 2013. Un an mai târziu, ei au avut un al patrulea copil împreună. Loredana este designer și este o persoană discretă în societate. Politicianul i-a donat soției sale două case în valoare de 180.000 de euro în 2018.