Ca mai toată lumea, Andra este forțată să stea acasă, singurul care mai muncește în această perioadă, fiind Cătălin, dar asta nu o împiedică să fie mai aproape de fanii ei de la care are parte și de surprize.
Pentru multă vreme, de-acum în colo, Andra își va aduce aminte cu drag de ziua de 7 martie, chiar dacă este umbrită de actuala situație, Starea de Urgență, în care suntem obligați toți să stăm acasă. Ieri Andra a avut parte de o surpriză inedită din partea unui fan, acesta din urmă trimițându-i o filmare inedită cu dedicație către ea. Vedeta, după cum chiar ea recunoaște, a început să plângă după ce a primit de la unul din fanii ei o filmare emoționantă și, fără să stea pe gânduri prea mult, a făcut totul public, iar gestul său nu a rămas fără ecou. Pe numele său Ian Ceban, un manelist destul de cunoscut, a fost cel care i-a făcut surpriza Andrei.
Tânărul, în afară de talentul de cântăreț, se pare că-l are și pe cel de a desena, așa că, tânărul artist, i-a făcut portretul celebrei cântărețe și s-a lăsat filmat în timp ce realiza câteva retușuri. Ian i-a trimis înregistrarea Andrei, aceasta din urmă, fericită și cu lacrimi în ochi, a împărtășit gestul manelistului cu apropiații și fanii și a publicat filmarea pe rețelele de socializare.
“Vă urez o zi cu multă inspirație si zâmbete! Iată ce m-a făcut pe mine să zâmbesc deja azi: un fan mi-a trimis proiectul lui din izolare! Mulțumesc, IAN” este mesajul pe care vedeta l-a scris pe contul ei oficial de Facebook, dar și pe cel de Instagram când a făcut publice imaginile.