Andra a postat un mesaj emoționant despre mama ei, pe contul de Instagram. Astăzi este ziua acesteia, iar artista a vrut să o consemneze și pe pagina de socializare.
Este ziua mamei Andrei, iar artista i-a transmis un mesaj emoționant pe Instagram.
”Azi e ziua mamei mele. Câtă grijă a avut de mine și de frații mei, numai noi știm. Acum e rândul nostru să o protejăm. Te iubesc, mamă. La mulți ani. Și mi-e dor de tine”, a scris artista pe Instagram în dreptul unei fotografii din 2013.
Se știe că Andra se mândrește ori de câte ori are ocazia cu familia sa. Demult, aceasta a postat pe blogul personal o imagine cu familia sa declarând:
”M-am născut într-o familie frumoasă și bună, cu părinți iubitori și înțelegători și cu frați talentați și mereu apropiați de mine. Când ne strângem laolaltă, că pe timpuri, redevin copil și simț că sunt cea mai fericită din lume. Va mulțumesc pentru că ați avut mereu încredere în mine și ați știut să mă susțineți mereu pe drumul pe care am ales să pășesc!”, a scris Andra pe blogul personal.
În plus, de la mama artistei, Andra a moștenit sensibilitatea, după cum aceasta a afirmat: ”Mama e la fel de emotivă ca mine, de la ea am moștenit sensibilitatea și mă bucur pentru asta”, a povestit Andra despre mama sa. Cât despre ceilalți membri ai familiei ei, reamintim că mulți ani, tatăl Andrei i-a fost manager artisei.
Iar dacă pe fratele Andrei mulți îl cunosc, fiind un reputat artist de muzică populară, Andra mai are și două surori, despre care puțini știu cine sunt și cu ce se ocupă: Diana Mihai, în vârstă de 43 de ani și Aura Claudia, în vârstă de 36 de ani. În prezent, Diana coordonează activitatea unui centru de bătrâni din Câmpia Turzii, iar Aura Claudia este specialistă în machiaj, dar și cosmeticiană, într-un centru de frumusețe din Câmpia Turzii, orașul său natal.