Radu Pălăniță, câștigătorul concursului „Românii au talent” (PRO TV), ediția din 2020, numără pe degete numărul spectacolelor unde este invitat. Primul care i-a întins o mână de ajutor în acest an este Pepe. Acesta l-a invitat la concertul său online, fără ca măcar să-l cunoască personal, potrivit mărturisirilor făcute de Radu Pălăniță pentru Playtech Știri.
În urmă cu aproape trei ani, viața lui Radu Pălăniță, de profesie mecanic auto, avea să se schimbe radical. A câștigat „Românii au talent” (PRO TV), după ce cu doar câteva luni în urmă fusese eliminat de la ”Vocea României”.
Ecoul succesului său de atunci s-a stins însă. Fără a avea vreun sprijin, numărul spectacolelor s-a diminuat considerabil. Primul care i-a întins însă o mână de ajutor, în acest an, este Pepe, care l-a invitat la concertul său online, fără ca măcar să-l cunoască personal:
,,Miercuri voi fi cânta la Concertul online al lui Pepe. E prima oară, nu ne-am întâlnit niciodată până acum, pur și simplu am primit invitația de a merge la el, pe lângă alți artiști pe care i-a chemat până acum”, ne-a spus artistul, exclusiv pentru Playtech Știri.
Radu Pălăniță așteaptă, în prezent, să se reia sezonul nunților, unde de obicei este invitat să cânte:
„Aștept să înceapă perioada de evenimente și de nunți, pentru că asta ne mai menține din punct de vedere financiar. Și când vor mai apărea colaborări cu teatrele sau cu vreun festival. Vom vedea”, a adăugat artistul.
Cât despre faptul că după succesul de la show-ul mai sus-menționat a trebuit să se descurce singur, fără a avea un sprijin, acesta ne-a spus:
„La noi e invers, îi sprijinim pe cei de afară, nu pe-ai noștri. Mai există o vorbă. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. A fost o rampă de lansare, prin intermediul acelei emisiuni, lumea m-a cunoscut. Restul mai ține și de mine să-mi fac drum în această nouă viață”. Singurii artiști care i-au fost alături, cu sfaturi, sunt, potrivit mărturisirilor sale, Ovidiu Komornyik și Adrian Daminescu.
Cât despre show-ul la care s-a consacrat, artistul nu ne-a ascuns faptul că nu a urmărit nici o emisiune de la început până la sfârșit:
„Mă uit printre picături. Mă uitam doar la ”Vocea României”, îmi plăcea că era strict doar de muzică, mi se părea mie mai profi. Succesul de la ”Românii au talent” m-a ajutat să fac ceea ce-mi place, să cânt.
E o lume pe care eu am descoperit-o în acel an, o lume în care chiar îmi place să fiu. Confirmarea a fost că eu trebuie să cânt și să bucur pe toată lumea, așa cum mă bucură pe mine când cânt. Cânt penru mine, dar cânt și pentru oameni”.