Simona Halep se bucură de o altă reușită! Nici nu ne-am fi putut aștepta la altceva de la campioana noastră care, de la o vreme, știe doar să câștige, semn că și-a învins orice emoție care i-ar fi stat în cale și de data asta. Simona s-a calificat în turul secund la US Open. Ce a făcut imediat după câștig și la ce premiu râvnește sportiva acum?
Simona Halep bifează încă o reușită! Cea mai iubită jucătoare de tenis din România a trecut în turul secund al turneului de la US Open. Aceasta a învins-o pe americanca Nicole Gibbs, după ce s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 3-6, 6-2 și urmează să joace mai departe cu Taylor Townsend, o altă americancă. La finele jocului, sportiva a decis să facă ceva aparte și să se relaxeze după meciul care nu a părut deloc greu pentru Halep. Aceasta a ieșit în oraș, la scurt timp, și a făcut o plimbare în Times Square.
Surpiza a venit atunci când și-a văzut chipul proiectat pe un ecran uriaș într-o reclamă. Desigur că nu a putut să țină doar pentru ea fotografia de milioane, așa că a împărtășit-o imediat cu fanii de pe rețelele de socializare. Toți care o iubesc pe Halep au fost extrem de încântați de imaginea cu sportiva, astfel că i-au adus imediat comentarii frumoase și o mulțime de aprecieri. România are în turul II al turneului US Open trei jucătoare: Simona Halep, Sorana Cîrstea și Ana Bogdan.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/08/gestul-simonei-halep-dupa-ce-s-a-calificat-in-turul-secund-la-us-open.jpg)
Gestul Simonei Halep, după ce s-a califiat în turul secund al turneului US Open
Victoria la US Open a făcut-o din nou să viseze! Sportiva a rupt blestemul în privința turneului de la New York și visează la Grand Slam, după Roland Garros și Wimbledon.
„Este minunat că m-am întors la New York, a fost o atmosferă extraordinară, am avut mulți suporteri, nu am simțit că am jucat împotriva unei americance, iar fanii m-au ajutat să lupt până la capăt. După Roland Garros și Wimbledon, am dreptul să visez din nou! Nu va fi ușor, așa e la Grand Slam, orice meci e dur, dar o voi lua pas cu pas. Mă bucur că a treia oară am reușit să trec de primul tur și sunt fericită!”
Simona Halep