Un grup de tineri din Ucraina, care au fugit din calea războiului, și-au găsit refugiul în România în această perioadă. În trecere prin Sebeș, au fost opriți în trafic de doi polițiști de la poliția rutieră. Oamenii au fost cu adevărat impresionați de gestul emoționant făcut de agenți.
Obosiți după drumul lung pe care l-au parcurs în ultimele zile, tinerii au fost opriți în trafic de Poliția Rutieră Sebeș, pentru un control de rutină. În momentul în care cei doi agenți le-au văzut actele și au văzut de unde provin, polițiștii au decis să vină în sprijinul ucrainenilor și să le facă o surpriză.
Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare. Agenții de poliție au povestit cum tinerii erau obosiți și le era foame, însă nu știau exact unde pot mânca. Aceștia au mai adăugat, spunând că au fost opriți de mai multe ori de Poliția din România.
”Ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie. Ne-au condus la un restaurant și ne-au făcut cinste cu masa. Românii sunt inimoși. Vă mulțumim mult! Am fost impresionați de ospitalitatea și generozitatea cu care am fost tratați”, au spus tinerii.
Polițiștii care i-au ajutat pe tinerii ucraineni sunt din cadrul Poliției Rutiere Sebeș. Este vorba despre un polițist și o polițistă, care încurajează, în continuare, poporul român să ajute refugiații veniți în țară la noi, în urma războiului din Ucraina.
”Astăzi am avut norocul să întâlnesc patru tineri speciali, care au fost nevoiți să-și părăsească țara, pentru o nouă viață. Au plecat fără familiile lor, pentru că acestea nu au putut să renunțe la tot ce au muncit, o viață. Îi încurajez pe cei cunoscuți să manifeste umanitate în această situație dramatică”, spune polițista din Alba.
Până vineri, în jurul orei 20:00, aproximativ 20.000 de cetățeni ucraineni au intrat în țară de când a început criza, iar circa jumătate au rămas în România. În doar o oră, peste 400 de ucraineni au intrat în țară pe la vama Siret.
Este așteptat un val mai mare de refugiați, iar Guvernul României a transmis că a demarat o coordonare integrată a acțiunilor instituțiilor guvernamentale, alături de societatea civilă și organizațiile internaționale, pentru a asigura cetățenilor ucraineni asistență umanitară.
Sursă foto: Facebook/ Andra J