Gestul făcut de Mr. Pink pentru Irinel Columbeanu. Fostul soţ al Monicăi Columbeanu a început să plângă, sigur nu se aştepta
Vești bune pentru Irinel Columbeanu. Fostul milionar trece prin cea mai grea perioadă a vieții sale, după ce a pierdut toată averea pe care a agonisit-o. Stă foarte rău la capitolul finanțe, dar cineva a decis să îi sară în ajutor: chiar Mr. Pink, actualul partener de viață al fostei sale știi, Monica Gabor.
Mr. Pink, surpriză de zile mari pentru Irinel Columbeanu
Irinel Columbeanu a ajuns falit, după ce a pierdut tot ce adunase o viață. Fostul milionar locuiește acum într-un azil de bătrâni, același în care a stat și regretatul său tată.
Și-a dat seama că nu se poate descurca singur, mai ales pentru că nu are nici măcar o pensie de care să se folosească, în timp ce cazarea este 3000 de lei. Problema este, însă, că nu are bani nici să plătească chiria la azilul unde stă acum și cere ajutor pe unde apucă.
Puțini sunt cei care îl vizitează și cu care mai păstrează legătura, dar o persoană neașteptată s-a oferit să îi plătească toate cheltuielile de la azil: chiar Mr. Pink. Propunerea este, însă, să se mute în America, pentru a fi mai aproape de fiica lui, Irinuca.
“I-a spus că dacă dorește să fie aproape de Irina, se oferă să plătească bilet de avion și însoțitor până în America, apoi îi plătește absolut tot pentru a sta la cel mai bun azil, cu cea mai bună îngrijire medicală.
Irinel a fost profund impresionat, nu-i venea să creadă, a zis că se va gândi la propunerea lui”, a declarat un apropiat al acestuia pentru Cancan.
Ce avere are Mr. Pink
Conform sursei citate, Irinel Columbeanu ar fi fost foarte impresionat de propunerea lui Mr. Pink, la care nu s-ar fi așteptat. I-ar fi spus înstăritului om de afaceri că se gândește la propunerea lui, după ce ar fi izbucnit în lacrimi la cele auzite.
Citește și: Cât de bogată este, de fapt, Monica Gabor în SUA. Mariajul cu Mr Pink i-a garantat o viață de lux
Numele real său real este Ji Xiang, însă în Statele Unite este cunoscut ca Poe Qui Ying Wangsuo. Acesta conduce o afacere care i-a adus milioane de euro și o viață de lux pentru el și Monica Gabor, dar și pentru cei doi copii pe care îi au din căsătoriile anterioare.
Înainte de a se lansa în lumea afacerilor, a fost călugăr și a stat trei ani în pustietate. A rămas mereu un om modest, care nu a uitat de unde a plecat, lucru de care este foarte mândru și pe care și Monica l-a apreciat la el.
“Familia mea mi-a indus mentalitatea că indiferent de ce vrei să faci în viaţă, poţi să obţii. Dacă îţi cumperi bomboane de şase cenţi, probabil le poţi vinde cu şapte cenţi. Aşa am debutat în afaceri. Nu am obţinut o mulţime de bani, dar am învăţat elementele de bază.
Trebuie să te înconjori şi de o echipă pe care să te poţi baza, în orice moment, deoarece toată lumea are o abilitate diferită, şi cu o bună executare, imposibilul poate fi atins.
În cele din urmă, e important să fii mereu sincer, recunoscător şi umil şi nu uita niciodată să dai înapoi ce ai primit, şi mă refer aici la actele de caritate’, a povestit Mr. Pink”, a spus Mr. Pink.
Ultima dorință a lui Irinel Columbeanu
Chiar dacă trece printr-o perioadă dificilă și a pierdut tot, Irinel Columbeanu încă mai poate să viseze. Fostul milionar și-a păstrat spiritul ambițios și are planuri mari de viitor, la care nu vrea să renunțe.
Fostul om de afaceri, în vârstă de 66 de ani, a dezvăluit că își dorește să scrie o carte, plan pe care l-a avut de ani buni. Îi place să scrie, să își exerseze cunoștințele gramaticale permanent și să fie cea mai bună variantă, cel puțin din punct de vedere intelectual.
„Pe câteva vi le-am dezvăluit: să continui să scriu o carte. Am exersat și memoria și concentrarea cu această ocazie. Am grijă să scriu corect gramatical și în mesaje.
Visul meu e să revitalizez proiectul pe care l-am avut cu cimentul de la hotelul din Predeal. Nu a fost să fie, m-a distrus financiar, din păcate”, a spus în emisiunea Exclusive VIP.
În 2008, se spunea că Irinel Columbeanu ar deține active evaluate la 150 de milioane de euro, dar el însuși a confirmat că nu a avut niciodată o astfel de avere.
Cu toate acestea, s-a speculat că deținea bunuri în valoare de mai multe zeci de milioane de euro înaintea crizei imobiliare. Mai mult, avea și o casă de lux la Izvorani, care în 2020 a luat foc și a ars complet.