O tragedie cutremurătoare a îndoliat orașul Zalău, după ce un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a ucis soâia, cu doi ani mai tânără. Crima este rezultatul nefericit generat de un scandal izbucnit dintr-o gelozie bolnăvicioasă a bărbatului. Ce a făcut criminalul după cumplitul gest?
Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, conflictul a început în toiul nopții și a fost stârnit de acuzațiile de infidelitate aduse de către bărbat partenerei sale, o femeie în vârstă de 37 de ani. Scandalul a escaladat rapid, iar individul a început să îi adreseze o serie de reproșuri femeii.
Cuplul avea doi copii minori, în vârstă de 10 ani, respectiv 18 ani, dar aceștia nu se aflau acasă în momentul tragic. În timpul conflictului, bărbatul și-a pierdut autocontrolul și a sufocat-o pe soția sa într-un mod teribil. Potrivit autorităților, femeia a luptat disperată pentru a-și salva viața, dar nu a avut șansa de a scăpa din mâinile soțului furios.
Din păcate, cei doi copii au rămas fără mamă de la o vârstă fragedă, iar tatăl lor se va afla pentru mulți ani în spatele gratiilor. Potrivit primelor informații, în cazul băiatului de 10 ani se va institui o măsură de plasament în regim de urgență în familia extinsă.
Conștient de gravitatea faptei sale, bărbatul a decis să se autodenunțe la poliție și a recunoscut că și-a ucis soția. El a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în așteptarea desfășurării procesului penal pentru omor.
Investigațiile au dezvăluit că în trecut, în anul 2021, între cei doi soți au mai existat episoade de violență, în urma cărora soția ar fi solicitat un ordin de protecție împotriva bărbatului. Cu toate acestea, la acea vreme, cei doi s-au împăcat. Potrivit legii, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare, având în vedere că fapta comisă s-a aplicat unui membru al familiei.
„Confirmăm faptul că pe raza municipiului Zalău, pe fondul unui conflict în familie, a ștrangulat-o pe soția sa cu un colier din plastic cu sistem de autoblocare. Inculpatul s-a prezentat ulterior crimei la sediul Poliției Mun. Zalău, a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
Ancheta a fost preluată de un procuror din cadrul PT Sălaj care a dispus măsura reținerii, iar în cursul zilei de azi a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă, inculpatul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor”, a transmis șeful PT Sălaj, prim-procurorul Flonta Sorin, pentru monitoruldesalaj.ro.