Gest banal, dar nelalocul lui pentru care românii vor primi amenzi de sute de lei. Autoritățile din România au luat decizia să sancționeze pe aceia care se comportă inadecvat atunci când se află pe domeniul public. Ce nu mai au voie să facă pe stradă.
În mai multe localități din țară, autoritățile au adoptat câteva prevederi care sancționează comportamentul inadecvat al unei persoane atunci când se află pe domeniul public, respectiv pe stradă.
Astfel, cei care nu respectă regulile și fac mizerie, vor fi aspru sancționați.
Astfel, cei care mânâncă semințe pe stradă riscă amenzi de câteva sute de lei sau pot alege să curețe locul în care au făcut mizerie. Dacă aleg varianta a doua, cei implicați se vor alege doar cu un avertisment.
În primele 6 luni ale anului 2021 s-au dat sancțiuni contravenționale în valoare de 68.000 de lei pentru mâncatul de semințe și aruncarea cojilor pe jos.
Cei care au acest obicei trebuie să știe că amenzile variază între 500 și 1.000 de lei, în funcție de Județ.
În 2021, polițiștii locali din Sectorul 6 al Bucureștiului au stat cu ochii pe cei care consumau semințe în parc și aruncau cojile pe jos. S-au întâlnit și cazuri în care persoanele prinse că aruncau coji de semințe au colaborat cu polițiștii și și-au strâns mizeria făcută. Aceștia nu au fost amendați.
„Au fost și cazuri în care unii dintre tinerii surprinși aruncând coji de semințe pe jos au cooperat cu polițiștii locali, în sensul că au dat curs solicitării acestora de a curăța singuri locurile respective. Aceștia au fost sancţionați doar cu avertismente. Acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menţine curăţenia”, au transmis atunci cei de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, conform click.ro.
O amendă de 1.000 de lei a primit în 2020 un tânăr din Sebeș care a fost prins că mânca semințe și arunca cojile pe jos.
Tânărul în cauză a vrut să scape de amendă în instanță, unde a cerut anularea procesului verbal de contravenție, motivând că pentru fapta lui amenda aplicată este prea mare. Nu a rezolvat nimic.
Bărbatul fusese văzut de polițiști pe camerele de supraveghere montate în parcul în care a mâncat semințe, astfel că în scurt timp polițiștii s-au prezentat la locul faptei și l-au amendat.