Un teribil incendiu a avut loc în acestă dimineață la un Institutul ”Matei Balș din Capitală. Nu mai puțin de cinci pacienți și-au pierdut viața, iar cel puțin 100 au fost evacuați de urgență. Cine sunt vinovații după părerea lui George Simion veți afla în continuare.
UPDATE 19:48: Zeci de oameni s-au adunat, vineri noaptea, în fața Institutului Matei Balș din București. Aceștia protestează după ce un incendiu a mistuit un corp al clădirii. În urma lui, 5 oameni au murit și 120 de pacienți suferinzi au fost mutați de urgență la alte spitale. Printre persoanele care se află la Matei Balș se numără și George Simion, conform paginii sale de Facebook. Acesta a mărturisit că, dacă până sâmbătă, la ora 17, nu vor demisiona Vlad Voiculescu și Raed Arafat, va organiza un protest amplu în fața Ministerului Sănătății.
”Sistemul nu vrea să demită pe nimeni. Televiziunile nu ne mai cheamă, acum că noi chemăm oamenii la protest (sâmbătă la 17:00). Sistemul acesta nenorocit trebuie să cadă!”, a scris George Simion pe Facebook.
În contextul tragicului incendiu de vineri dimineață de la ”Matei Balș”, invitat în cadrul unei emisiuni TV de la Antena 3, George Simion cere demisia ministrului Sănătății Vlad Voiculescu și a șefului DSU, Raed Arafat. Copreședintele AUR îi consideră pe aceștia principalii vinovați, ba chiar le-a dat celor doi și un ultimatum.
„Așteptăm aceste demisii până mâine la ora 5.00. Dacă mâine la ora 5.00 nu vor veni aceste demisii o să fim în fața Ministerului Sănătății pentru că nu este posibil așa ceva. Nu este posibil dublul standard pe care domnul Voiculescu îl folosește în acest moment.
Când era în opoziție cerea demisii. După Piatra Neamț a cerut demisii. E ministrul sănătății, totuși. Nu e posibil ca domnul Arafat să treacă prin toate aceste incendii, prin Colectiv, Maternitatea Giulești, ce s-a întâmplat în Munții Apuseni, prin Piatra Neamț și Matei Balș și să fie ‘nemuritor și rece’.
Nu e posibil ca noi, poporul român, să fim batjocoriți în asemenea hal. Să-și dea cineva demisia acum, pentru că dacă era un guvern de altă coloratură politică Klaus Iohannis asta făcea: cerea demisii. E guvernul lui de data asta”, a spus George Simion la Antena 3.
După ce a cerut demisiile lui Vlad Voiculescu și Raed Arafat în presă, George Simion a postat un mesaj pe pagina de Facebook. În cadrul postării, el susține că, dacă cei doi nu vor demisiona până mâine la ora 17:00, AUR va ieși în fața Ministerului Sănătății.
”Mâine la ora 17:00 – AUR în fața Ministerului Sănătății dacă nu vedem până atunci nicio demisie”, se arată în postarea lui George Simion de pe Facebook.
Mesajul lui George Simion a stârnit mai multe reacții în rândul susținătorilor Alianței pentru Unirea Românilor.
”Să trăiți domnul George. Trebuie făcut ceva. E strigător la cer, cu asemenea guvern. Mult succes, dar cred că, nu o să le pese la nimeni de proteste. Singurul protest, este la vot. Din păcate avem și un președinte apărător al guvernului său. Dumnezeu să vă ajute să realizați tot ce trebuie, ca țara să intre în normalitate”, este unul dintre sutele de comentarii.