George Burcea, împins de artă în brațele alte femei, căci viața continuă și după unele ambuteiaje. Noua reușită din viața actorului poartă numele ”Dawn Of Night”.
George Burcea a fost distribuit în ”Dawn Of Night”, un scurtmetraj în regia lui Theodor Ionuț Popescu. Scenariul a fost gândit de Onica Dragomir Darius, Amalia Barna și Ana Pârvu. Cea din urmă este și actriță principală, alături de Valentin Teodosiu și George Burcea.
Fostul soț al Andreei Bălan a postat pe rețelele de socializare o imagine surprinsă la filmări, când se afla în brațele Anei Pârvu. În descriere, artistul a notat: „Mâinile tale sunt spurcate de sânge, iar degetele tale sunt nelegiute; buzele tale au rostit minciuni; limba ta mută răutatea”, un citat din Versiunea King James, cunoscută și sub numele de King James Bible.
Andreea Bălan și George Burcea mai sunt uniți doar în acte. Cei doi au anunțat despărțirea în luna februarie și urmează să își dispute cele două fiice la tribunal. În tot acest timp, artista și actorul și-au aruncat vorbe aspre, dureroase, iar fiecare dintre ei s-a arătat ”lovit”. Andreea își dorește custodia fetelor și nu vrea să împartă vreun obiect, la partaj, cu bărbatul căruia anul trecut i-a jurat credință la altar.
Cât despre cât de des își vede ”averile”, actorul a calrificat că: „Locuiesc la 7 km de ei și îi vizitez la 2-3-5 zile ( în funcție de activitătile profesionale), iar după ce trece gripă vom petrece și mai mult timp împreună prin parcuri/ săli de repetiții, platouri sau excursii.
Este cert faptul cã fetitele mele suferã pentru cã nu sunt acolo in fiecare zi, dar în acelasi timp consider cã ei, copiii, suferã mai mult dacã se dezvoltã într-o familie cu violenta fizicã sau psihicã, cu tipete si frustrãri din partea pãrinților”.