George Burcea, în acte încă soțul Andreei Bălan, până la pronunțarea definitivă a divorțului, are o carieră în plină ascensiune, de când s-a despărțit de mama fetițelor sale. Actorul a jucat în nu mai puțin de patru filme internaționale, iar două dintre acestea, „Dampyr” și „Wednesday” vor fi lansate în curând, potrivit mărturisirilor făcute de George Burcea în exclusivitate pentru playtech.ro.
Lui George Burcea, încă soțul Andreei Bălan, îi merge cât se poate de bine pe plan profesional. Actorul a jucat într-un lungmetraj al cărui buget a fost de 15.000.000 euro, iar filmul, „Dampyr”, va avea lansarea oficială pe data de 28 octombrie.
„Sunt foarte fericit pentru aceste doua proiecte care se vor lansa anul acesta. Dampyr pe 28 Octombrie, care este un film Fantasy bazat pe Comic book series ale lui Mauro Boselli și Maurizio Colombo și publicate de Sergio Bonelli. Este un film pe care îl aștept de ceva timp și am încredere că va fi unul care va prinde la public. Regizorul Riccardo Chemello este la primul lui lungmetraj, dar a făcut o treabă excelentă. Bine…l-a ajutat și bugetul de 15.000.000 euro. Eu îl voi juca pe Janko”, a declarat George Burcea în exclusivitate pentru playtech.ro.
Pentru George, cel mai important rol pe care l-a avut este însă cel de majordom al familiei Adams, din Wednesday, producție care se va lansa la finele lunii noiembrie. Acesta ne-a mărturisit că dacă în urmă cu vreo zece ani cineva i-ar fi spus că va juca alături de Catherine Zeta-Jones, într-un film regizat de Tim Burton, ar fi râs cu lacrimi.
„Am făcut filme și-n India, în Germania, peste tot în Europa. Dar pentru mine, cel mai important proiect de până acum, cel mai bun, cel mai important rol, deși nu am avut unul foarte mare, e cel de majordom, esențial pentru Familia Adams.
Pe 23 Noiembrie va apărea Wednesday în regia maestrului Tim Burton. Distribuția este extraordinară, iar dacă acum 10-12 ani mi-ar fi spus cineva că voi juca alături de Catherine Zeta-Jones și Luis Guzman, iar regizorul va fi Tim Burton, aș fi râs cu lacrimi. Dar iată că munca, încrederea, perseverența și poate norocul, ca să nu spun talentul, și-au făcut efectul. Abia aștept să ne vedem pe Netflix. Aici îl voi interpreta pe Lurch, care este majordomul Familiei Addams. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste proiecte și mă rog să îmi dea sănătate și putere să trec peste toate greutățile ce îmi ies în cale și să muncesc cu la fel de mult spor”, ne-a mai spus acesta.
În această perioadă, de după despărțirea de Andreea Bălan, Burcea a mai jucat în alte două filme, ce vor fi lansate și ele în viitorul apropiat.
Înainte de a deveni un actor cunoscut, George Burcea avea o mare dorință, care încă nu i s-a împlinit: „Acum vreo 19 ani, dacă mă întrebai ce vreau să fac, unde îmi doresc să ajung din punct de vedere profesional, îți spuneam că vreau să joc în telenovele. Asta visam prin ‘98. Nu am ajuns să fac telenovele deocamdată, dar am ajns să fac filme peste tot în Europa, la Bollywood, în America”.