13 dec. 2019 | 15:44

Galerie foto: Ce au făcut concurenții Asia Express, la întoarcerea acasă. Iubita lui Speak, cea mai îndrăzneață

Știri generale
Galerie foto: Ce au făcut concurenții Asia Express, la întoarcerea acasă. Iubita lui Speak, cea mai îndrăzneață

Concurenții Asia Express, din sezonul 3, s-au întors acasă, iar dorul de România pare se fi fost foarte mare. Imediat ce s-au văzut reveniți cu bine pe meleagurile natale, vedetele au avut grijă să le spună asta și fanilor, de pe rețelele sociale.

Galerie foto: Ce au făcut concurenții Asia Express, la întoarcerea acasă. Iubita lui Speak, cea mai îndrăzneață

O parte dintre concurenții sezonului 3 de la Asia Express, ce va fi difuzat cel mai probabil în 2020, au marcat întoarcerea acasă, printre ei fiind și iubita lui Speak, dar și Adda, alături de Cătălin, soțul ei și cel care i-a fost partener în show-ul de pe Antena 1. Cei care au mai fost eliminați de la Asia Express, dacă e să ne orientăm după natura postărilor atât de pe Facebook, cât și de pe Instagram, mai sunt și Carmen Grebenișan, Alina Ceușan, dar și Răzvan Fodor. Acesta a avut parte de clipe dificile când a trebuit să pornească în aventura Asia Express, pentru că s-a despărțit cu greu de familia sa.

Ce au făcut concurenții Asia Express, la întoarcerea acasă. Iubita lui Speak, cea mai îndrăzneață

Ștefania a marcat revenirea în România cu o imagine provocatoare, ca după aventura Asia Express

„Salut Facebook! Long time no see! Când s-a terminat aventura Asia Express am avut mai multe șocuri și întrebari: Wooow cum arată o cameră de hotel! Unde e jumătate din mine? Am o freză de pui ieșit dintr-o găină galbenă și un cocoș negru! Există viață și fără internet! Și e foarte intensă! Ce mai faceeeti voiii? Cum se simte telefonul în mână! Sunt în viațăăă!!! Mi-a făcut Cătă poza. Deci încă suntem împreună!”, a anunțat cântăreața Adda pe contul său de pe rețeaua socială.

Vedetele au marcat o revenire în mediul online, odată ce aventura de la Asia Express a luat sfârșit pentru ei. De asemenea, filmările s-au terminat, iar concurenții au revenit după provocările pe care au trebuit să le îndure, în Drumul Comorilor. Acesta a avut ca rută Filipine, dar și Tawain, însă întoarcerea în România pare să fi fost cea mai importantă, pentru foarte mulți dintre ei. Și iubita lui Speak, Ștefania, a postat câteva imagini pe Instagram, în ipostaze provocatoare, când se afla în cadă. Tinerei poreclită și Libelula pare să îi fi lipsit o baie fierbinte și a vrut să se relaxeze după ce s-a întors de la Asia Express.

Mai mult, Răzvan Fodor nu a avut răbdare ca avionul în care se afla să aterizeze, iar celebrul prezentator a postat o imagine chiar din momentele în care se pregătea de decolare. „Mamă, mă întorc acasă”, a scris acesta în dreptul fotografiei pe care a realizat-o în aparatul de zbor. În mod cert, revederea acestuia cu soția și fetița lor a fost una cât se poate de emoționantă, potrivit click.ro.

Parteneri
Cum se comportă Kate Middletone în intimitate. Un fost angajat a dezvăluit totul
Redactia.ro
Un fost finanțator din SuperLigă a murit
Digisport.ro
Zodii care vor cunoaște succesul și fericirea după Luna plină din 24 aprilie. Reușitele vor fi la tot pasul
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Rusia, enervată de ajutorul militar american pentru Ucraina, spune că SUA vor fi „umilite la fel ca în Vietnam sau în Afganistan”
Digi24
Oamenii sunt uluiți când află ce vârstă are acest bărbat. Cum reușește să păcălească procesul de îmbătrânire și cât îl costă pe an
Digi24
Cum arată la interior vila din Las Vegas a Anamariei Prodan. 'Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni!'
Unica.ro
Plata pensiilor pe luna mai. Data la care banii vor ajunge la pensionari
EVZ.ro
Adrian „Beleaua” Corduneanu a lămurit situația! De ce sicriul lui Costel Corduneanu a fost închis. Nu fratele interlopului va prelua șefia clanului
Spynews
Vouchere pentru cei cu pensii de până în 1.450 DE LEI. Vin direct acasă, PRIN POȘTĂ
Capital.ro
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii îşi urmează inima, Săgetătorii pornesc spre aventură
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
PENSIILE NU mai pot fi PLĂTITE! Lovitură pentru MILIOANE de seniori
Mediaflux
Cristina Cioran se pregătește de o nouă confruntare cu fostul iubit! Ce urmează să se întâmple mâine: „Un infractor dovedit, cu atâtea dosare...” / VIDEO
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Unde ar fi fost găsit soțul Mariei Roman, conform surselor Antena Stars. Bărbatul a fost dat dispărut pe 16 aprilie
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro