Iată că se întâmplă și la case mai mari! Jurnaliștii străini au cam dat-o în bară cu ultimele cuvinte scrise despre Ianis Hagi. Ce informație au oferit aceștia cititorilor lor și ce a apărut în presa britanică despre fiul Regelui Fotbalului românesc?
Ianis Hagi a fost convocat recent de Adrian Mutu la România U21 pentru meciul decisiv cu Danemarca – contextul gafei jurnaliștilor brianici. Jurnaliștii aferenți au comis-o când au scris despre situația mijlocașului de la Rangers. Cei de la Sport Wirness au oferit cititorilor lor informația conform căreia Ianis nu a apucat să debuteze pentru naționala de seniori a României, cu toate că sportivul în vârstă de 22 de ani a strâns 14 selecții la prima reprezentativă.
„Deși statisticile sale sunt impresionante pentru Rangers în acest sezon, cu un gol și 6 pase decisive în 11 meciuri din Scottish Premiership, Ianis Hagi încă nu a obținut prima convocare pentru țara sa. Jucătorul de 22 de ani a jucat pentru naționala U21 de 16 ori până acum și există un sentiment că ar putea fi promovat la prima echipă. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, așa că tânărul atacant, care abia a împlinit 22 de ani, a fost selectat din nou de Adrian Mutu pentru meciul cu Danemarca. Putea fi multă frustrare pentru Ianis, dar nu a fost cazul, deoarece starul lui Rangers s-a dus acolo și își face treaba”
Jurnaliștii britanici (Sursa: spormedia.ro)
Fiul lui Gică Hagi se va afla pe teren în cadrul primului meci pentru naționala U21, după o pauză de aproximativ 17 luni, ultima oară când a evoluat fiind la tineret, în luna iulie a lui 2019, la Campionatul European. Atunci tânărul talent reușea să dea două goluri și o pasă decisivă în cele patru jocuri. De la acel joc, Hagi nu a mai lipsit de la naționala mare, dar cu toate că prezența lui a fost aproape divinizată de cei mai mulți dintrw suporteri care aveau așteptări imense de la el, realizările nu au fost extraordinare deloc – 14 meciuri, fără gol și o singură pasă decisivă.
„Când era în Belgia, am spus că acolo poate fi o rampă de lansare către nivelul superior. Din păcate, nu s-a adeverit. Şi tot din păcate, observ că e mai mult rezervă la ultimele meciuri la Rangers, după ce începuse bine. Sper să-şi revină! Mie chiar îmi place copilul. E inteligent, ştie fotbal, dar, săracul, e pus sub o prea mare presiune continuă din cauza numelui său. Nu cred că s-ar fi confruntat cu probleme similare dacă nu-l chema Hagi. Când dai declaraţii, trebuie să fii mai atent cu cuvintele, că te mai văd oameni şi prin Germania şi tresar toţi la o asemenea enormitate. Unde sunt la nivel internaţional fotbaliştii lansaţi de Academia lui? În afara lui Răzvan Marin, care a început să joace şi e la un nivel rezonabil, nu-mi mai vine în minte niciun nume care să se impună peste hotare. Aaa, a scos jucători buni la nivel de România, de Bulgaria, de Arabia, asta da! Dar nu pentru ligile puternice, Anglia, Spania, Italia, Franţa, Germania. Asta ne spune realitatea, nu eu”
Marcel Răducanu