În urmă cu cinci ani Bucureștiul era zguduit de protestele românilor. Mii de oameni ieșeau atunci pe străzi protestând împotriva guvernului din acele zile, condus de Grindeanu. Dar, nu despre asta ne-am propus să vorbim azi, ci despre Maria-Manuela Catrina. Este cea care vedea coarnele Diavolului în poza de la protestele din 2017, și nu numai atât. Se pare că același personaj a fost implicat în publicarea unor stenograme din ședințele PSD, în urmă cu 15 ani. Conform unei decizii semnate de Nicolae Ciucă, Maria-Manuela Catrina a fost numită într-o nouă funcție importantă.
Conform unui CV public, aflăm că Maria-Manuela Catrina s-a născut la Sibiu, în 1972, unde de altfel a și urmat cursurile primare și liceale. Ulterior, în 1996 termină cursurile la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Ştiinţe, fiind licențiată în Matematică-Informatică.
La finalizarea studiilor universitare devine profesor titular, grad didactic definitiv, disciplina informatică – limba germană, în cadrul Colegiului Național „Samuel von Brukenthal”, iar în 2013 termină alte studii universitare de specialitate la Colegiul Național de Apărare de la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, din capitală. Membră a PSD, ajunge rapid în funcția de Consilier în Cancelaria Primului Ministru (Adrian Năstase), între anii 2001-2004, iar ulterior, din 2005 devine Consilier parlamentar la Camera Deputaţilor.
În 2007 apare primul scandal în care Maria-Manuela Catrina este implicată. Conform presei din Sibiu, este cel al stenogramelor din cadrul ședințelor PSD, apărute în presa vremii:
„Stenogramele care redau discuţii în care se vorbeşte despre acte grave de corupţie ale foştilor miniştri PSD, în perioada 2001-2004, par să fi fost dactilografiate tocmai de Manuela Catrina, care, în acea perioadă, a fost şefa de cabinet a departamentului de Analiză Instituţională şi Socială (DAIS), condus de Dorina Mihăilescu, despre care se ştie că era în cercul apropiaţilor lui Adrian Năstase. Manuela Catrina este cunoscută în interiorul PSD că mâna dreaptă a Dorinei Mihăilescu, soţia lui Şerban Mihăilescu.
Manuela Catrina s-a remarcat la Sibiu ca preşedinte al TSD şi a făcut parte din Consiliul Naţional al Tineretului Social Democrat. În circul stenogramelor, apărut în campania electorală din 2004 şi ajuns în atenţia organelor de anchetă, Maria Manuela Catrina este menţionată că ar fi participat la înregistrarea acestor discuţii şi la transcrierea lor.
Ea a făcut parte, de mai multe ori, din delegaţiile oficiale în afara ţării ale premierului Adrian Năstase. În timpul deplasărilor peste hotare, Catrina se ocupă de înregistrarea pe reportofon a declaraţiilor oficiale şi de transmiterea lor la Bucureşti, în vederea transcrierii. De aici şi porecla cu care s-a ales în interiorul partidului, aceea de `fata cu reportofonul`.”, scria publicația sibiul.ro în 2007.
Al doilea scandal a apărut la protestele din 2017, când aproape jumătate de milion de români protestau împotriva guvernului condus de Sorin Grindeanu. Protestele aveau loc ca urmare a intenției guvernului de a aproba celebrele „legi ale justiției”, propuse de ministrul justiției de la acea vreme, dar proiectul fiind de fapt al lui Liviu Dragnea.
În timpul acelor manifestații, Maria-Manuela Catrina publica pe rețelele de socializare o poză și un text ce avea să devină extrem de controversat. „O imagine înfiorătoare! Răul vine acolo unde găseşte loc. E vreme de smerenie şi rugăciune. Să nu lăsăm să fie în van lecţiile din zilele astea!”, scria Maria-Manuela Catrina atunci. Controversa a constat în afirmațiile sale, conform cărora, vede coarnele diavolului în rândul manifestanților.
În același an, printr-o decizie de Guvern, Maria-Manuela Catrina avea să primească calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Deși nu ar mai trebui să ne surprindă absolut nimic, iată că niciodată nu e bine să spui niciodată. Printr-o decizie de prim-ministru, și anume Decizia nr. 546/2022, se anunță numirea Mariei-Manuela Catrina în funcţia de director adjunct al Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, cu rang de subsecretar de stat. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1169 din 06 decembrie 2022.
Nu știm exact care sunt calitățile care au recomandat-o pe Maria-Manuela Catrina, lăsând la o parte studiile sale universitare. Ceea ce se știe concret este că nu este străină de scandalurile din sânul partidului din care face parte.