Fructele sunt sănătoase, dar nu în orice cantitate și la orice oră. În afară de caracteristicile nutriționale incontestabile, cercetările realizate în ultima decadă au scos la iveală multiple efecte benefice ale consumului unui anumit fruct asupra sănătății, acesta stimulând funcțiile intime.
Pepenele se identifică vara, este răcoritor, conține multă apă, dar și zahăr. 100 de grame din acest fruct înseamnă 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic și multe minerale, cum ar fi fier, calciu, magneziu, mangan, potasiu, zinc, fosfor, seleniu etc.
Pe lângă numeroasele sale beneficii, medicul Florin Ioan Balanică a spus pentru Gândul că citrulina conținută de pepene ajută la relaxarea vaselor de sânge, permițând astfel un flux sanguin mai abundent, deci o mai bună irigare a organelor, inclusiv a celor genitale, stimulând astfel funcția sexuală, atât la femei, cât și la bărbați.
În anul 2007, în Oklahoma, a fost legiferată aserțiunea că pepenele ar fi o legumă, dat fiind că face parte din familia curcubitaceelor, chiar dacă dicționarele îl declară fruct. Acest lucru s-a făcut din rațiuni de promovare, pentru a declara pepenele ca ”leguma statului”, ”simbol al statului”, alături de căpșună (fructul statului), bizon (animalul statului), albină (insecta statului) și alte simboluri, ca liliacul mexican (mamifer zburător al statului).
În România este cunoscut în unele regiuni drept harbuz (Moldova și Republica Moldova), lubeniță (Banat și Oltenia) sau curcubete / lebeniță (Ardeal). Una dintre cele mai recunoscute regiuni ale țării pentru producția acestui fruct este zona Dăbuleni .