Nu ai ghici niciodată care este fructul banal care te poate scăpa de zgârieturile de pe mobilă și de pe parchet. Folosind acest truc simplu și deloc costisitor, vei vedea că suprafețele pe care le credeai distruse vor fi ca noi, în doar trei minute.
Știm prea bine că orice proiect de renovare sau redecorare a locuinței necesită timp și o investiție destul de mare. Ne alegem cu grijă fiecare detaliu din casă, de la finisaje – gresie, faianță, tapet, culorile în care să fie vopsiți pereții, parchet etc – până la cea mai mică piesă de mobilier. Partea dificilă începe abia după ce se încheie acest proces complex: păstrarea acestor elemente în stare cât mai bună pentru cât mai mult timp.
O misiune aproape imposibilă, mai ales pentru cei care au copii mici sau animale de companie. Orice pas greșit poate avea consecințe nedorite, iar cel mai mare inamic îl reprezintă zgârieturile.
Din fericire, chiar și dacă acestea apar, nu trebuie să intrăm în panică. Un truc neașteptat de simplu face furori în mediul online, promițând rezultate spectaculoase. Este vorba despre un fruct banal care ar putea să te scape de zgârieturile de pe mobilă și de pe parchet: nuca!
Te-ar putea interesa și: Ingredientul banal care elimină instant petele galbene de pe husele transparente de telefon. Vor fi ca noi în câteva secunde
În înregistrarea video publicată pe pagina Countryhomes.Charm ni se face o scurtă demonstrație. Tot ce trebuie să faci este să iei o bucată de miez de nucă și să freci cu ea zgârietura timp de două sau trei minute. Apoi, folosind un șervețel umezit, șterge resturile și vei observa că semnele au dispărut!
În secțiunea de comentarii, părerile sunt împărțite. În timp ce unii internauți au confirmat faptul că trucul funcționează, alții susțin că l-au încercat, dar nu a funcționat.
„Am încercat și pot confirma că funcționează foarte bine”, „Puteți folosi și unt, ulei de măsline sau săpun solid. Singura problemă este că, în trei zile, zgârieturile vor fi din nou vizibile”, „Funcționează doar pe lemn masiv?” – sunt doar câteva dintre reacțiile oamenilor.
Te-ar putea interesa și: Produsele de 10 lei care curăță toate zgârieturile de pe obiectele de oțel din bucătărie. Totul durează 15 minute