Fructele și legumele reprezintă categoria alimentelor ”vii”, de aceea specialiștii în nutriție ne recomandă să le mâncăm, dacă s-ar putea, direct din pământ sau din pom, după caz. Însă, dacă ele sunt deja tăiate și ambalate, situația se schimbă.
Cumpărăturile inteligente înseamnă că trebuie să pui în balanță doi factori: banii cheltuiți pe alimente ambalate și timpul consumat pentru a găti preparatele acasă. Când vei vedea că acestea costă de trei sau chiar patru ori mai mult, ai putea să te gândești de două ori înainte să le pui pe lista de cumpătări. Pentru a bifa acest aspect, poți studia și piața înainte. Ai fi surprins să găsești alimentele pe care le dorești la prețuri accesibile.
Un alt aspect important este că nu deții controlul asupra a ceea ce cumperi și mănânci. Nu știi câte zile sau săptămâni au fost stocate în supermarket, nici termenul lor inițial de expirare, nici cum au fost spălate, curățate și pregătite pentru servire.
Cojile reprezintă protecția fructelor și legumelor împotriva unor factori precum căldura, oxigenul și lumina, care descompun vitaminele și zaharurile. Conform experților, cel mai mare impact este asupra antioxidanților, cum ar fi vitamina C, fiindcă această reacționează cu oxigenul.
Odacă ce produsele au fost curățate sau tăiate și interiorul cărnos a fost expus aerului, cantitatea de antioxidanți scade. Astfel, cumpărând fructe și legume întregi, nu doar că vei salva bani, dar vei putea controla calitatea aceastora.
În plin sezon al fructelor coapte și dulci, oamenii se abțin să le mănânce cu gândul că bunătățile au fost stropite cu chimicale. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a prelevat probe și din România și a publicat în 2019 un raport care arată câte chimicale conțin alimentele noastre.
Conform acestuia, aproape 1% din fructele și legumele produse la noi conțin pesticipe peste limita admisă. Substanțele se găsesc mai ales în ceapă și cartofi. Chiar dacă autoritățile europene trag un semnal de alarmă, lucrurile par destul de relaxate în țară.