12 iul. 2023 | 23:32

Fratele Mădălinei Manole, susținut de un expert criminalist FBI, în deschiderea dosarului morții artistei: ”Este omor” EXCLUSIV

Monden
Fratele Mădălinei Manole, susținut de un expert criminalist FBI, în deschiderea dosarului morții artistei: ”Este omor” EXCLUSIV

La 13 ani de la decesul Mădălinei Manole, un vestit profiler FBI, Mihaela Brooks, a susținut, ieri, pe Facebook, în dialogul video cu jurnalistul de investigații Sorin Ovidiu Bălan, că are probe solide care dovedesc că solista nu s-a sinucis. Aceasta cere redeschiderea controversatului dosar, venind cu puternice contraargumente. În exclusivitate pentru Playtech Știri, Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, ne-a făcut declarații dureroase.

Ce a anunțat soțul Mădălinei Manole, în urmă cu 13 ani, când a sunat la 112

Ieri, pe contul său de Facebook, jurnalistul de investigații Sorin Ovidiu Bălan a dezbătut acest caz cu specialistul FBI Mihaela Brooks:
”Am ales această cale să vorbim pe Facebook, despre acest caz, pentru că prezintă un avantaj. Aici putem prezenta și niște probe, la tv nu se poate, pentru că CNA nu ne lasă. Aș vrea să îi rog pe cei care se uită să-și formeze propria-i părere. Reamintim oamenilor ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 13 ani. Pe 14 iulie, un bărbat a sunat la 112, la ora 5.40, și a spus: ”Soția mea este căzută pe holul de la parter”. Era soțul ei”, a declarat Sorin Ovidiu Bălan.

Cazul morții solistei se află în atenția experților criminaliști din întrega lume

Mihaela Brooks, specialist FBI, a făcut ieri, pe Facebook, câteva precizări, despre dosarul morții solistei, aflat, de altfel, și în prezent, în atenția experților criminaliști din întreaga lume:
”Cazul este învăluit în mister, este unic la nivel internațional…Investighez cazul de 13 ani, mi-am dat seama că e acolo un steguleț roșu, nu este doar părerea mea, am prezentat cazul la conferințele oamenilor de știință, toți experții din lume, care au văzut datele de la dosar, au spus că a fost omor, mi-au confirmat analiza. Nu toți depresivii comit actul de suicid și nu toți care comit actul de suicid sunt depresivi”.

Detalii despre alte două presupuse tentative de suicid ale Mădălinei Manole

Mihaela Brooks a analizat și alte două presupuse tentative de suicid ale Mădălinei, care apar în dosarul morții ei, pe baza declarațiilor făcute de soț:
”Fiecare tentativă de suicid, menționată de soțul ei, nu de frate sau de părinți, este combătută. Prima tentativă de suicid ar fi fost pe 17 iunie 2010, există la dosar existența unei internări. Mădălina a fost atunci internată la Spitalul de Urgență Floreasca, unde a stat internată până a doua zi. Soțul ei ar fi susținut că ar fi găsit acasă mai multe folii de medicamente și că lipseau aproape 50 de pastile de paracetamol.
Însă, la spital, nu s-a constatat că ar fi fost intoxicată cu medicamente, în fișa medicală pe care v-o prezint aici apare că avea astenie fizică și dureri abdominale, de asta a fost internată. A luat doar două pastile de paracetamol, s-a făcut un examen toxicologic, avea doar cantitatea a două pastile, nu a fost un supradozaj. Asta infirmă declarația soțului ei de la prima tentativă de suicid a Mădălinei.
La externare, i s-au dat antiinflamator și antibiotic. Acesta e un tratament pentru tentativă de suicid? Iar în actul medical din 18 iunie 2010, în urma examinării psihologice, apare în acte ”fără tulburări cognitive, afective și de comportament, la momentul examinării”.
Soțul ei a mai scris la dosar că, cu o săptămână înainte de 14 iulie, data morții ei, Mădălina i-a arătat mai multe semne de înțepătură, care se aflau pe ambele brațe, spunându-i că a încercat să-și bage aer în vene. Însă, o singură bulă de aer dacă intră în venă ori mori în chinuri groaznice, ori ai creierul și inima afectate pe viață. Deci, din punct de vedere științific, nu avea cum”.

”Mihaela Brooks încearcă pe căile din România să prezinte cazul și să convingă justiția că este omor”

Contactat azi de reporterii Playtech Știri, Marian Manole ne-a declarat:
”Oamenii vor să se știe adevărul. Mihaela Brooks încearcă pe căile din România să prezinte cazul și să convingă justiția că este omor. Se încearcă aici, vom vedea dacă se poate la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Procurorul de caz s-a luat după declarațiile martorilor din casă! El a închis cazul pe aceste declarații ale soțului, fără să verifice dacă sunt reale!
Distinsul soț spune procurorului că ea a mai avut trei tentative de suicid în perioada mai-iulie! Dar, cu atâtea tentative de suicid, inventate de Puiuc, cum putea Mădălina să iasă din casă, să meargă la televiziuni, să-și promoveze albumul, să meargă la studio, când se presupune că un depresiv se închide în el și își duce planul până la sfârșit. Nu cred că a așteptat ziua ei, ca să facă asta, sunt invențiile Puiucului, ca să aibă alibi puternic!”.

Marian Manole: ”De multe ori răspundea el la telefon”

Întrebat de reporterii Playtech Știri dacă Mădălina i s-a confesat, referitor la problemele de sănătate invocate în dosar, Marian Manole ne-a declarat:

”Când ieșea de la emisiuni era vie. Vorbeam cu ea despre cum a ieșit emisiunea. Cu o zi înainte, ne făceam planuri de vacanță și ne aștepta, pe 14 iulie, de ziua ei. Însă, de multe ori, răspundea el la telefon. Și spunea că e bine, cu studioul, să stăm liniștiți. Dar există câteva convorbiri telefonice între mine și ea, chiar în zilele acelea”.

Fratele solistei va merge la cimitir pe 14 iulie: ”O să împart ceva unei femei tinere pentru Mădălina”

Marian Manole va merge și vineri la cimitirul din Ploiești, unde celebra artistă a fost înmormântată:
”Parastasele se fac de când a murit și până la 7 ani! Dar se face pomenirea morților de fiecare dată când este sâmbăta morților și în zile de sărbătoare! Și s-au făcut și se fac! O să împart ceva unei femei tinere pentru Mădălina. Și, normal, o floare, o candelă, și la mormânt!”, ne-a mai declarat fratele regretatei artiste, exclusiv pentru Playtech Știri.
Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro