O fostă sportivă celebră, cândva extrem de apreciată în competiții, a ajuns acum să doarmă printre morminte și să mănânce din gunoi. De patru ani, aceasta nu are niciun venit și trăiește în condiții greu de imaginat.
Nimeni nu se gândea că o fostă participantă la competiții internaționale sportive ajunge să doarmă într-un cimitir și să trăiască fără niciun ban, deși putea avea lumea la picioarele ei. Ce s-a întâmplat cu femeia de a ajuns să locuiască printre crucile din cimitir.
Laraine McHendrie Decarie, în vârstă de 64 de ani, are o poveste de viață impresionantă. A reprezentat Marea Britanie și Canada la competițiile de natație, însă acum Laraine trăiește într-o sărăcie cruntă.
„Muncesc de la 14 ani, dar acum supraviețuiesc fără vreun ban”, a declarat fosta sportivă pentru Mirror.
Decarie a rămas fără locuință, trăiește în condiții greu de imaginat și doarme pe unde apucă. În ultimii patru ani, fosta sportivă nu a mâncat nicio mâncare caldă.
Pandemia de coronavirus a accentuat sărăcia în care trăiește Laraine McHendrie Decarie. Aceasta locuiește în cimitirul unei biserici din Londra. O bancă și niște cartoane îi servesc drept pat celei care a fost cândva o mare vedetă în lumea sportului. În 1980, femeia a reprezentant Marea Britanie și Canada la competițiile de natație, astăzi, trăiește de pe o zi pe alta. Femeia spune că o deficiență a sistemului de pensii a lăsat-o fără niciun venit.
Povestea de viață a lui Laraine bate orice scenariu de film. Are o diplomă de la Universitatea McGill, din Montreal, Canada. În anii ’80, cariera sa sportivă era pe val. Însă, o greșeală a statului i-a dat lumea peste cap.
În afara carierei sportive, Laraine McHendrie Decarie a întins mereu o mână de ajutor semenilor săi. Femeia a lucrat ca dădacă și a fost asistent social în mai multe țări. Însă, la sfârșitul anilor 1990, a început calvarul, după cum povestește chiar fosta sportivă.
„Am ajuns în situația actuală din cauza schimbărilor din sistem, a jafurilor și a fraudelor. Am contribuit la sistemul de pensii de la 14 ani, munceam încă din timpul școlii. De la 11 ani am început să fac diferite lucruri. Autoritățile au schimbat vârsta de pensionare, au dus-o acum la 66 de ani. E o lume total diferită acum. Muncești toată viața și agoniseala îți dispare în câteva clipe”, a dezvăluit Laraine pentru Mirror.
Rămasă pe străzi, fără bani și un acoperiș deasupra capului, aceasta a cerut ajutorul autorităților. Câteva ONG-uri au empatizat cu suferința lui Decarie, dar nimeni nu i-a putut face rost de o locuință socială, deoarece nu îndeplinea criteriile. Nu are copii minori în grijă și nici nu suferă de vreo boală gravă.
„În ultimii 4 ani nu am avut absolut niciun ban. Am fost norocoasă că am participat la mai multe acțiuni de voluntariat și prin intermediul lor aveam acces la mâncare.”, a mai spus Laraine McHendrie Decarie.