Curtea din fața locuinței tale spune totul despre tine. Ea dă nota de spirit de „bun-venit” pe proprietate. Din acest motiv, este esențial să fie mereu îngrijită și, dacă îți plac florile, obligatoriu să plantezi câteva în pământ, în funcție de tipul solului de care dispui. Poți face un mic rai la tine acasă!
Cele mai multe dintre noi apreciază plantele ce sunt ușor de întreținut, indiferent dacă sunt anuale, perene, arbuști sau de alt tip. Gospodinele iubitoare de flori și-au amenajat deja curțile locuințelor. Puține știu însă că, deși primăvara e pe sfârșite, pot continua să-și înfrumusețeze grădina.
Vara bate la ușă și, odată cu extinderea perioadei de lumină într-o zi, crește numărul de ore în care plantele pot beneficia de lumină solară directă. Gospodinele au ma mult timp pentru a aranja curtea și mai mult timp pentru a petrece weekendurile libere în grădină.
Pentru a face o schimbare frumoasă în grădină, pe terasă sau în curte, nu trebuie să fii peisagist sau vreun profesionist care să știe să planteze mii de kilograme de gazon verde. Profită de vreme pentru a planta flori colorate. Sunt o modalitate excelentă de a înveseli spațiile exterioare!
Printre opțiunile care atrag atenția gospodinelor pasionate de grădinărit la finalul lunii mai se numără petuniile, gălbenelele, lalelele și crizantemele, dar nu numai. Există mii de soiuri de plante dintre care se poate alege pentru a te bucura de o grădină de flori superbă și la final de primăvară.
Îți recomandăm să plantezi florile direct în pământul din grădină, dacă ai această posibilitate. În caz contrar, poți pune florile și în ghivece, însă trebuie să fii conștientă că vor depinde în mod direct doar de tine pentru a primi hrană și apă ca să se dezvolte sănătos.
Petunii. Sunt unele dintre cele mai populare flori de grădină. Înfloresc prolific și le poți găsi în aproape toate culorile, cu câteva excepții. Au flori largi, în formă de trompetă și frunze ramificate, păroase și oarecum lipicioase. Sunt vândute ca hibrizi și pot avea flori simple sau duble.
Gălbenele. Necesită foarte puțină întreținere, dacă nu sunt afectate de dăunători. De fapt, uneori sunt plantate pentru a descuraja dăunătorii care atacă alte plante. Pot înflori aproape non-stop.
Zinnia. Aceste flori ușor de cultivat înfloresc în nuanțe vibrante toată vara. Sunt un cadou pentru gospodinele pasionate într-adevăr de grădinărit, fiindcă necesită întreținere, iar paleta de flori este una îndrăzneață și foarte variată.
Verbena. Este cultivată în mod obișnuit ca plantă hibridă. Florile sale colorate înfloresc continuu din primăvară până în toamnă și cresc cel mai bine dacă dispun de până la zece ore de lumină solară directă.