23 aug. 2019 | 19:36

Fiul lui Kamara a suferit a cincea intervenție. Cum se simte Leon

Monden
Fiul lui Kamara a suferit a cincea intervenție. Cum se simte Leon
Fiul lui Kamara a suferit a cincea intervenție. Cum se simte Leon

Fiul lui Kamara a suferit a cincea intervenție în străinătate. Leon are grave probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală. Cum se simte micuțul, după șirul de operații?

Fiul lui Kamara a suferit a cincea intervenție

Kamara, sotistul trupei ”Alb Negru”, a participat la emisiunea ”Ferma”, de la Pro TV, și a încercat să câștige marele premiu de 50.000 de euro pentru fiul său, Leon. Băiatul are grave probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală. După primele două intervenții efectuate la o clinită din Turcia, Kamara, alături de fosta sa soție, au declarat că Leon face progrese.

„Noi acolo (în Turcia – n.r.) am văzut nişte filmuleţe cu alţi copii care au trecut prin şase intervenţii şi unii aveau musculatura atrofiată în totalitate. Aceşti copii acum merg pe picioarele lor. Doctorul ne-a spus că nu ar vrea să fie ceva invaziv, să nu fie vreo operaţie şi că el consideră că cel mai bine ar fi ca el să facă aceste terapii”, a povestit Kamara, invitat în cadrul emisiunii ”Vorbește Lumea”.

Cum se simte Leon?

Joi, micuțul a suferit a cincea intervenție, în Istanbul. Kamara a dat de veste fanilor săi pe rețelele de socializare că Leon se simte bine după operație. Mai mult, într-un filmuleț postat pe contul său de Instagram, artistul a povestit, aflându-se pe patul de spital alături de fiul său, cum a reacționat micuțul după ce a fost anesteziat.

 

View this post on Instagram

 

Leon tocmai a facut azi interventia cu nr 5, la Istanbul, la Liv Hospital ?❤️?

A post shared by Kamara?⭕ (@kamara_official) on

Bucuros și optimist că totul va fi bine de acum încolo, cântărețul a inserat în descrierea înregistrării video : „Tati și Mami împreună pentru Leon♥️♥️♥️ #incaunpaspentruleon #leon #kamara”, căci și Oana i-a fost aproape fiului său.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
„Chiar n-ar fi trebuit să port asta”. Motivul pentru care Kate Middleton regretă ținuta aleasă de Crăciun, în 2019. FOTO
Click.ro
Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Alessia Năstase susținută de tată la prima ei colecție. Nasty, sursa de inspirație
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RĂSTURNARE TOTALĂ privind GUVERNUL! SE REIAU NEGOCIERILE!
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro