18 iul. 2020 | 13:38

Cine este și ce avere are „fiul” lui Ion Iliescu. S-a aflat cel mai mare secret

Monden
Cine este și ce avere are
Ion Iliescu și soția sa, Nina

Ion Iliescu și soția sa, Nina, nu au copii. Dar puțini știu însă că fostul președinte al României a avut grijă de un băiat ai cărui părinți au murit într-un accident aviatic. Este vorba despre Mihai Bujor Sion, care în prezent este ambasadorul României în Filipine.

“După moartea tovarăşului său de la PCR, deşi nu l-a înfiat cu acte, Ion Iliescu i-a fost tutore şi mentor tânărului Sion, rămas orfan – de fapt – de ambii părinţi, iî avionul prăbuşit între Sibiu şi Caransebeş murind şi mama lui.

Ion Iliescu i-a călăuzit paşii lui Mihai Bujor Sion si in cariera profesionala. Dupa instalarea ca presedinte al Romaniei, Ion Iliescu l-a luat la Palatul Cotroceni pe ”fiul” sau adoptiv, numindu-l la inceput in functia de sef al Cancelariei Prezidentiale si ulterior in cea de consilier prezidential pe probleme economice”, au relatat jurnaliștii de la Cotidianul despre Mihai Bujor Sion.

Accidentul în urma căruia Mihai Bujor Sion, fiul unui activist din ilegalitate al Partidului Comunist Roman, a rămas orfan, s-a petrecut la sfârșitul anilor 70, iar de atunci i-au purtat de grijă Ion Iliescu și soția sa. El a fost îndrumat spre cariera diplomatică și a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții importante în stat.

„Fiul” lui Ion Iliescu a fost căsătorit mai bine de 20 de ani cu Ioana Pavelescu, mama designerului Maria Marinescu. Bărbatul a divorțat de fosta soție în urmă cu aproximativ 4 ani și s-a recăsătorit cu modelul Laura Iordache. Femeia este cu 10 ani mai tânără decât Maria Marinescu.

Mihai Bujor Sion (54 de ani) a fost văzut de mai multe ori prin cluburi, în timp ce petrecea cu meniuri scumpe, dar apropiații spun că ar mai fi rărit ieșirile după ce s-a căsătorit cu femeia de 28 de ani.

Mihai Bujor Sion, "fiul" lui Ion Iliescu

Mihai Bujor Sion, „fiul” lui Ion Iliescu

Declarația de avere a „fiului” lui Ion Iliescu

După ce Ion Iliescu a ajuns președinte al României, Mihai Bujor Sion a fost luat la Palatul Cotroceni și pus în funcţia de şef al Cancelariei Prezidenţiale. A mai fost, printre altele, consilier prezidenţial pe probleme economice și consul în Thailanda, Dubai și Los Angeles.

Din declarația de avere depusă în calitate de ambasador al României în Filipine, reiese că „fiul” lui Ion Iliescu are în cont 300.000 de euro, în condițiile în care primește de la Ministerul de Externe 46.892 de dolari pe an și o indemnizație de 10.416 de lei.

Mihai Bujor Sion mai are un teren de 3,6 hectare în Snagov și un autoturism BMW.

În anul 2014, „fiul” lui Iliescu și fosta lui soție au fost dați afară din vila de lux din cartierul Primăverii, după ce au pierdut procesul cu RAAPPS (au fost dați în judecată în 2009 pentru că nu mai plătiseră chiria de 5.200 de euro pe lună).

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Mesaje de Crăciun 2024. Urări și felicitări pe care să le trimiți familiei și prietenilor de sărbătoarea Nașterii Domnului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Rețeta veche de prăjitură Greta Garbo. Povestea îndrăgitului desert din caietul bunicii
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Taxă suplimentară în România. Decizia pe care nimeni n-o înțelege. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
DECIZIE FINALĂ! FĂRĂ PENSII ȘI SALARII în 2025
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro