Fiul lui Florin Piersic este unul dintre protagoniștii filmului ”Back2Back”. Nici nu au început bine filmările peliculei, că scenele au devenit din ce în ce mai provocatoare pentru actori, Piersic Jr. fiind deja implicat într-o bătaie de zile mari cu Ionuț Iftimoaie și Alexandru Lungu.
În seara de luni, 20 august, au fost făcuți primii pași pentru filmările peliculei ”Back2Back”, film a căror protagoniști sunt Florin Piersic Jr., Ionuț Iftimoaie, Alexandru Lungu, la care li se alătură și celebrități internaționale precum Stanislav Ianevski (Harry Potter, Hostel), Howard Dell (Tânăr și Neliniștit), Silvio Simac expert în arte marțiale care a jucat cu Jet Lee, Jason Statham, Tom Cruise.
„Actiune, mașini luxoase, bărci, sportivi K-1 și multă adrenalină veți vedea în acest film. Vă promit ca va fi cel mai mare proiect inițiat de români în zona filmelor de acțiune cu distribuție internatională”, a declarat Eduard Irimia, producătorul filmului.
Echipa de producție este completată, de asemenea, și de fratele celebrului actor Gerard Depardieu, Alain Depardieu, Nora Seroussi, regizorul Kader Ayd și producătorul filmului Piano premiat cu Palme dOr în 1994.
„În urmă cu un an am pornit la drum împreuna cu Eduard care a avut un vis acela de a descoperi și împinge la nivel global talente și voci neauzite din diverse domenii de activitate. Așa s-a născut ideea unui reality show ce face înconjurul lumii din America în Dubai, Cannes, Londra și înapoi acasă în România unde se finalizează conceptul cu promovarea talentelor și în film”, a spus Nora Seroussi.