Producțiile autohtone au un succes din ce în ce mai mare în rândul publicului de la noi din țară, nu doar pe marele ecran, ci și pe platformele de streaming. Acesta este filmul românesc de pe Netflix care a urcat pe locul 1 în top, luând locul deja celebrului „Teambuilding”.
Proiectele cineaștilor de la noi din țară câștigă tot mai mult tren în ultima perioadă.
După succesul fabulos de care s-a bucurat „Teambuilding”, un film ce a bătut recordurile de încasări pe marele ecran și care a făcut furori și după ce a fost inclus în catalogul celebrei platforme de streaming, un nou film românesc a ajuns pe locul unu în topul Netflix.
Românii s-au uitat într-un număr foarte mare la „Nunți, botezuri, înmormântări”, o comedie spumoasă ce are în distribuție nume importante di domeniu, precum Şerban Pavlu, Andreea Mateiu, Gheorghe Ifrim (din Las Fierbinţi), Anca Sigartău, Dan Rădulescu sau Ilona Brezoianu.
Pelicula a avut premiera în cinematografe în toamna anului trecut și spune povestea unui război izbucnit între doi vecini, proprietari de pământ în mult râvnitul Snagov. Bătăliile, de fapt, iau forma unor farse.
Ilona Brezoainu, care face un rol fabulos în „Nunți, botezuri, înmormântări”, a dezvăluit, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnaliștilor Playtech Știri, cum percepe schimbările din viața sa, de când a început să apară tot mai des pe micul ecran.
„Mă confrunt cu o situație care îmi e și mie ușor ciudată. Tocmai am intrat aici și deja am dat două interviuri, deci pare că am ajuns la statutul acesta de om extrem de căutat să spună lucruri, ceea ce nu am foarte multe de spus, decât că e frumos să lucrezi în televiziune, am cunoscut mulți oameni, lucrez cu foarte mulți oameni, e frumos, nu poți să nu te bucuri de asta”, ne-a mărturisit ea.
Actriței îi place atât de mult ceea ce face încât nu este deloc deranjată de faptul că a ajuns să lucreze și în weekend, ceea ce înseamnă că nu își mai permite o escapadă prin țară sau prin străinătate.
„Nu poți, dar să știi că nu regret, pentru că am vinerea de care mă bucur tot timpul și sâmbăta o las așa mai moale.
Oricum era momentul să fac și eu o pauză de la atâtea petreceri pe unde tot ies de fiecare dată. Am avut luna august liberă și acum sunt bine. Nu mă deranjează deloc, asta e, ai o lună vara și te descurci”, ne-a spus actrița.
Citește și: Ce a spus Irina Margareta Nistor despre filmul ‘Teambuilding’. Reacție surpriză despre Micutzu EXCLUSIV