Ieri seară, 9 februarie, premiile Oscar au dat lumea peste cap și au arătat care sunt cele mai bune filme, cei mai buni actori și cei mai buni regizori. Pelicula Joker a fost nominalizată la nu mai puțin de 11 categorii, precum se aștepta toată lumea. Pensionarii canadieni din film au reușit să pună mâna pe sume frumușele. Câți bani au luat de pe urma acestuia?
Ieri, în cadrul premiilor Oscar, filmul Joker a fost nominalizat la nu mai puțin de 11 categorii. Pelicula a înregistrat cele mai multe nominalizări din toate filmele amintite la eveniment. Warner Bros a înregistrat un succes financiar cum puțini se puteau gândi, pentru că Joker s-a demonstrat a fi unul din cele mai profitabile filme cu supereroi care au existat în istorie. Producătorul este cunoscut ca fiind unul din cei mai buni în ceea ce privește genul de film precizat mai sus.
Cu toate astea, câștigul nu a fost numai al lui, pentru că masa investitorilor include fonduri de pensii canadiene, fonduri mutuale, companii de asigurări, dar și doi foști bancheri de investiții. Subiniem faptul că Bron Creative şi Village Roadshow au investit și ei câte 20% din buget, adică în jur de 11 milioane de dolari fiecare. „Aşteptările erau că va face 100 de milioane de dolari în SUA. Dar dintr-o dată a făcut 1 miliard de dolari la nivel global. E o nebunie”, a susținut Mooky Greidinger, CEO Cineworld.
Investitorii din spatele filmului care a făcut furori sunt: Jason Cloth, Bron Creative, Village Roadshow și James Moore, alături de regizorul James Cameron în încercarea de a-l convinge pe Fox să finanțeze pelicula SF.
„Sunt 50.000 de filme făcute în fiecare an. Poate 800 ajung în cinematografe. Iar dintre alea 800, sunt poate câteva sute din care vrei să faci parte. Deci trebuie să îţi dai seama cum să ajungi la cele 200 care ar putea fi profitabile. Compania lui Cloth, Creative Wealth Media, atrage bani de la investitori instituţionali precum fondurile de pensii sau fondurile mutuale. Grupul a creat un joint venture cu compania Bron Studios în 2016, care se numeşte Bron Creative. Bron Creative a semnat un contract de 100 de milioane de dolari cu Warner Bros în 2018, prin care s-a angajat să co-finanţeze o serie de producţii, printre care şi Joker”
Mooky Greidinger