Fiica unui dinamovist cunoscut a făcut declarații explozive într-un interviu pentru GSP. Ea și-a făcut simțită prezența în showbizul românesc, fiind în prezent o persoană cunoscută de publicul telespectator.
Întrebată dacă numele pe care l-a purtat a ajutat-o în viață, prezentatoarea Antena Stars a răspuns: „Enorm! Am înțeles că trăim într-o lume în care trebuie să te folosești de anumite lucruri. Nu să exagerezi, dar recunosc că numele mi-a deschis multe uși pe oriunde am mers. De acolo însă mi-am continuat singură drumul, pentru că dacă nu eram eu ok cu ce făceam, mă autoexcludeam”.
Cât despre partea sentimentală, aceasta a declarat într-un interviu pentru revista Ciao că: „Când iubesc sunt ca orice femeie îndrăgostită: nu sunt prea cerebrală, gândesc cu sufletul, pentru că sunt genul de om care se implică în ceva doar atunci când simte. E prea frumos sentimentul de a fi îndrăgostit pentru „a-l murdari” cu o închipuire.
Am ajuns să cred că iubirea nu prea mai e exact cea din filme, și nici prințul pe cal alb nu o să vină. Sunt un pic mai realistă și mai cu picioarele pe pământ, după mai multe experiențe plăcute sau neplăcute într-ale dragostei. Cert este că nu sunt într-o relație, nu mai sunt cu cel cu care am fost, despre care s-a vorbit și cu care m-am asumat și am apărut la diverse evenimente mondene, ne-am despărțit frumos”.
Natalia Mateuț a fost arestată în 2011, alături iubitul de atunci și de încă trei prieteni de-ai lor, în Amsterdam, pentru folosirea unor carduri false. La scurt timp, aceasta a revenit în România, unde a fost judecată în libertate.
„Poliția a arestat patru hoți străini care cumpărau cu carduri falsificate lucruri scumpe din centrul Amsterdamului. I-am localizat lângă hotel și într-un hotel unde unul dinre ei a fost arestat. Ceilalți trei au fost arestaț pe stradă. Unul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost și el arestat”, transmiteau autoritățile străine.
„Am trecut prin clipe de groază. Cu ea nu am putut să vorbesc. Am fost sunată însă de avocatul ei, pe care l-a primit din oficiu. Mi-a dat speranțe că Natalia va scăpa cu bine, dar totuși aștept să văd exact ce vor decide oamenii legii de acolo. E un moment foarte stânjenitor pentru familia noastră, însă sunt convinsă că fiica mea e nevinovată și că doar a nimerit într-o companie nepotrivită”, spunea Mădălina Mateuț, mama Nataliei Mateuț, într-un interviu pentru Libertatea.