Fiica Anamariei Prodan, implicată într-un accident. Sarah a distrus o maşină de 80.000 de euro: „Mama e panicată”

de: Ștefan R. Apostol
22 02. 2023

Celebra impresară Anamaria Prodan, după cum bine știe toată lumea, are trei copii din două marajuri. Cele două fete, Sarah Dumitrescu Prodan și Rebecca Dumitrescu Prodan, sunt din prima căsătorie cu baschetbalistul român Tiberiu Dumitrescu, iar cel de-al treilea, Luca, din mariajul cu Reghe. Dar, deși impresara se laudă că și-a crescut cei trei copii bine, aroganța fiicei sale de 23 de ani nu a fost trecută cu vederea. Recent, fiica Anamariei Prodan, implicată într-un accident, iar Sarah a distrus o maşină de 80.000 de euro.

Vedetele și copii lor celebri

Nu de puține ori, când vorbim de vedete, fi de pe plaiuri mioritice, fie din orice alt colț de lume, am auzit de pățaniile acestora, uneori dând impresia că totul li se cuvine, iar acțiunile acestora nu pot avea și repercursiuni. Din păcate, deși societatea ne învață că nimic nu rămâne neplătit, mai devreme sau mai târziu, mulți copii de vedete pot face anumite aroganțe extrem de costisitoare, pentru părinți, și demne de prima pagină a publicațiilor de cancan.

Exemplele sunt multe, plecând de la regretata fiică a celebrului Elvis, și până la tragicul incident al fiului lui Gino Iorgulescu, care în cele din urmă a trebuit să răspundă în fața justiției, după ce a omorât un om într-un accident de mașină, fiind trimis în închisoare pentru cel puțin 15 ani de zile.

Dar, deși astfel de exemple ar trebui să reprezinte măcar o pildă pentru ceilalți, vine una nouă, la fel de costisitoare, de nu mai puțin de 80.000 de euro, iar Sarah, fiica impresarei Anamaria Prodan, spune că „Am făcut un accident destul de grav, dar pot să iau Ferrariul de la mama”.

Vezi și: Detaliul observat la Anamaria Prodan și Sarah, fiica ei, când au apărut în costum de baie. Ce se vede, de fapt

Cum a făcut Sarah Dumitrescu Prodan praf un Porche de 80.000 de euro

Sarah Dumitrescu Prodan, fiica cea mică a Anamariei Prodan nu este la prima sa apariție în presă, după ce recent fotoreporterii playtech – impact.ro o surprindeau la una din terasele celebre din Capitală.

Dar, asta nu este nimic pe lângă recenta pățanie a jucătoarei profesionistă de baschet în Statele Unite ale Americii, și anume un accident de mașină în care  a făcut praf un Porche de 80.000 de euro, declarând ulterior:

„Da, chiar îmi plac maşinile. Când am terminat liceul, am primit un Porsche Cayenne alb. Nu-l mai am. Din nefericire, nu-l mai am. Am făcut un accident destul de grav. Acum am un Range Rover în America şi aştept să-l aduc aici.

Aş investi în maşini, dar aici pot să-i dau puţin credit mamei. Îmi doresc un BMW I8, de când sunt mică îmi doresc. Mama e puţin panicată, crede că e prea rapidă pentru mine.

Altă maşină pe care mi-o doresc o are mama, un Ferrari. Bine, pot să iau de la ea…dar eu, personal, un I8”, a explicat Sarah Dumitrescu Prodan pentru antenasport.ro.

Acum, din păcate, rămasă fără mașină, nu știm dacă până la urmă a apelat sau nu la Ferrari-ul mamei sale, dar cert este că paguba este extrem de mare.