Anul acesta vara va fi una puternică cu temperaturi de peste 32 de grade Celsius în cea mai mare parte a Europei. Meteorologii de la AccuWeather sunt de părere că vara aceasta va fi mult mai călduroasă față de cea de anul trecut.
Specialiștii în domeniu spun că Bucureștiul se va confrunta cu până la 38 de zile de temperaturi de peste 32 de grade Celsius. Toată Europa va avea parte de astfel de temperaturi. Fiecare val de caniculă va dura între o săptămâni și două săptămâni, urmate de o perioadă de ploi și furtuni care vor scădea temepraturile.
În sudul Europei se vor înregistra temperaturi record vara aceasta. Majoritatea orașelor din Balcani se pot aștepta la mai multe zile consecutive de temperaturi extreme, la fel ca și vara trecută.
În București, anul trecut, au fost 35 de zile în care temperatura nu a scăzut sub 32 de grade Celsius, cu mult peste media normală de 24 de zile. În Atena și în Grecia au fost înregistrate 67 de zile cu temperaturi asemănătoare, peste media lor de 46 de zile.
Meteorologii de la AccuWeather spun că vom avea parte între 31 și 38 de zile cu temperaturi de peste 32 de grade Celsius, iar Atena de 55 de zile. De asemenea, a doua jumătate a verii va veni cu șanse mari de furtuni, mult mai frecvente față de prima jumătate a verii.
Dacă sudul Europei va fi lovită de o caniculă extremă, se preconizează ca în nordul Europei și în insulele britanice vara să fie puțin mai blândă. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că vor fi temperaturi mici pentru această perioadă.
„Va exista o amenințare a unor furtuni puternice din Franța până în Polonia, care nu va dispărea”, a anunțat Tyler Roys, unul dintre meteorologii de la AccuWeather.
Acesta a mai precizat că este de părere ca furtunile să fie la fel de răspândite sau de frecvente ca în verile trecute. În mijlocul verii se vor înregistra cele mai mari temperaturi.
Chiar dacă am precizat că în insulele britanice vara va fi mai blândă, tot există șanse foarte mari ca în Londra să fie temperaturi de 32 de grade Celsius, însă pentru o perioadă mai scurtă. Oficial, vara începe pe 21 iunie în emisfera nordică.