04 apr. 2021 | 15:12

Femeile care câștigă mai mult decât partenerii lor riscă să fie victime ale violenței domestice STUDIU

Știri generale
Femeile care câștigă mai mult decât partenerii lor riscă să fie victime ale violenței domestice STUDIU
Femeile care castiga mai bine ca partenerii lor, victime ale violentei domestice

Femeile care câștigă mai mult decât partenerii lor riscă să fie victime ale violenței domestice, relevă un studiu. De ce se s-ar ajunge la aceste situații, citiți în articolul de mai jos.

Este incredibil, dar adevărat. Femeile care ajung să câștige mai mult decât partenerii riscă să devină victime ale violenței domestice

Doamnele care câștigă mai mult decât soții lor riscă să fie victime ale violenței domestice, arată un studiu. În momentul când într-un cuplu soția câștigă mai mult decât partenerul ei de sex masculin, indiferent că este soț sau iubit, crește riscul de violență domestică cu 35%, relevă un studiu.

De aici reiese că bărbații nu sunt împăcați cu locul 2 și luptă să conducă prin metode mai neortodoxe.

Studiile au fost făcute pe o perioadă îndelungată de timp

În baza sondajelor efectuate de Biroul australian de statistică în mai mult de 10 ani, se stabilește că odată ce femeile ajung în poziția să câștige mai mult decât partenerul de cuplu, se confruntă cu riscuri crescute de a deveni victimele unor abuzuri fizice și emoționale, informează The Sydney Morning Herald.

De asemenea, studiul australian, datorită datelor uriașe cumulate într-un deceniu, a reușit să analizeze situații înregistrate în anumite perioade de timp, în aceleași familii, astfel că studiul este considerat mult mai relevant decât alte studii similare făcute de alte țări.

Odată cu creșterea venitului femeilor, încep problemele

De asemenea, cercetătorii Robert Breunig, directorul Institutului de politici fiscale de la Universitatea Națională Australiană și colegul său, Yinjunjie Zhang, au ajuns la concluzia că în funcție de vârstă, venit sau țara de origine, ori de câte ori femeile ajungeau să câștige mai mulți bani decât partenerii de sex masculin, se observa o creștere substanțială a scandalurilor domestice.

În Australia, unde femeile ajung de multe ori să câștige mai mulți bani decât partenerii lor, autoritățile încep să se confrunte cu situații tot mai complicate și încearcă să găsească soluții de rezolvare a acestor pronbleme.

Australia caută soluții pentru stoparea acestui fenomen

De altfel, de curând, premierul Australiei, Scott Morrison, a anunțat schimbări majore în conducerea federală, creând astfel noi funcții, inclusiv cea de ministru pentru siguranța femeilor, dar și un minister special pentru securitatea economică a femeilor.

”Victimele pot suferi datorită abuzurilor o serie de probleme tranzitorii sau permanente în sfera emoţională. Reacția emoţională a victimei este o combinație complexă de trăiri: frică, durere, furie, vinovăție. Persoanele care au trecut prin astfel de experienţe  pot avea trăiri foarte volatile, dintr-o dată se simt furioase sau deprimate.

Efecte ale violenței domestice

Sau au experiențe de disociere, ca și cum nu ar fi prezente, iar lucrurile nu ar fi aievea. O anesteziere emoțională, dezvoltată tocmai ca o escapadă psihologică din calea abuzului.

Anxietatea și depresia sunt comune în aceste cazuri, la fel ca stima de sine scăzută a acestor persoane și sentimentul că sunt defecte sau că este ceva profund în neregulă cu ele”, informează psihologii.

Parteneri