Manifestările de gelozie nu sunt niciodată constructive, dar în cazul unui cuplu aflat într-un avion, au deviat teribil, de la agresiune verbală la violență fizică.
Clipul de mai jos surprinde un eveniment dramatic care s-a petrecut în urmă cu câteva zile într-un avion. Înregistrarea ne arată reacția unei femei față de bărbatul său, în contextul în care a trăiat cu impresia că acesta s-a uitat după altă femeie în avion.
Din nesiguranță de sine sau frustrare, femeia și-a epuizat tot vocabularul de înjurături pe partenerul ei de viață. În tot acest timp, bărbatul aproape că nu se aude deloc, iar dacă surprinzi un scâncet, încearcă să aplaneze conflictul. Din păcate pentru el, faptul că ”s-ar fi uitat după o tânără” l-a costat foarte scump.
În mai puțin de două minute, conflictul dintre cei doi a escaladat. Stewardesele s-au simțit nevoite să intervină, în speranța diminurării nivelului de tensiune. Din păcate, prezența lor lângă scaunul femeii a făcut mai mult rău. ”Doamna” care s-a simțit aproape înșelată a apelat la violență și i-a dat cu laptopul în cap bărbatului de lângă ea. În acel moment, bărbatul a încercat să plece de pe scaun într-o altă zonă a avionului și se aude o voce care solicită ca femeia agresivă să fie dată jos din avion.
Din câte se pare, inadvertent, ajunge să lovească destul de tare și o stewardesă, iar căpitanul aeronavei și-a părăsit postul și a venit în avion pentru o liniști pe femeia recalcitrantă. I-a adus la cunoștință că va fi acuzată de agresiune, dar aceasta părea cât se poate imună la perspectiva unui proces. Până la urmă, a fost nevoită să coboare din avion. Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile într-un avion aparținând American Airlines, care călătorea de la Miami la Los Angeles. Din cauza situației imortalizate în videoclip, decolarea a întârziat cu două ore, iar stewardesa lovită a trebuit să meargă acasă, iar pasagerii au așteptat o înlocuitoare.
Vezi VIDEO AICI!