Pepe a avut parte de o surpriză copleșitoare în cadrul unei ediții a emisiunii sale online. O femeie misterioasă i-a trimis o scrisoare de dragoste, mărturisindu-i că este îndrăgostită de el de 21 de ani. „Ai fost omul suprem și totul meu la care nu am crezut că pot să ajung vreodată.”
Pepe a oprit cea mai recentă ediție a show-ului online pe care îl moderează pe Youtube pentru a citi câteva rânduri din scrisoarea de la admiratoarea sa. Cântărețul s-a declarat uimit de situație.
„Am înțeles că niciodată nu o să fiu mai mult decât o oră petrecută împreună din când în când. Am înțeles că ești un om mult prea mare pentru oameni mici și știu că meriți tot ce este mai bun în lume. Sunt 21 de ani de când simt ce nu am crezut vreodată ce se poate simți: totul, la o intensitate care mă doare uneori. Sunt șase ani de când visul meu s-a împlinit, de când te-am sărutat și te-am vrut. Ai fost visul meu dintotdeauna, ai fost acel ceva de neatins. Ai fost omul suprem și totul meu la care nu am crezut că pot să ajung vreodată”, a scris femeia.
În epistolă, misterioasa doamnă i-a mai dezvăluit solistului latino că își dorește să se revadă cu el într-o altă viață și să formeze un cuplu.
„Ăsta e modul meu de a-mi lua la revedere de la ceva ce nu am putut să am. Îmi voi continua viața încercând să închid bine undeva tot ceea ce simt, mărturisindu-ți ceea ce tu știai deja. Pot doar să sper că poate, într-o altă viață, ne vom revedea și o să fii și tu cel care simte”, a mai notat aceasta.
„E vorba despre copiii noștri, despre viețile noastre. Noi trebuie să comunicăm. Trebuie să luăm cele mai bune decizii pentru copiii noștri, să ne lăsăm pe noi deoparte. Raluca a înțeles și ea asta, că am discutat cu ea. Nu și-a dorit nici ea lucrul acesta, doar că…Uneori, te mai lași influențat, te mai duce valul, o gândești puțin mai egoist. Am trecut peste. Nu mai are rost să dăm timpul înapoi acum. Cert e că noi trebuie să avem o relație frumoasă pentru copii. Ce crezi? Noi acum avem o relație frumoasă și vorbim zilnic. Nu mai sunt discuții”, a spus artistul în emisiunea ”La Măruță”.