Se spune că cea mai mare suferință pe care o poate experimenta omul este cea izvorâtă din iubire și decepțiile din dragoste sunt cele mai crunte. Poeți și prieteni apropiați, autorii Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel au ajuns să-și blestemele zilele când s-au îndrăgostit de aceeași femeie.
Una dintre cele mai dramatice povești de iubire din istoria literaturii românești este, fără îndoială, cea pe care a creat-o scriitoarea Natalia Negru, când a pășit în viața poeților Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel.
Înaltă, brunetă, frumoasă, cu privire de felină, forme voluptoase și voce de sirenă, Natalia Negru îl cucerește din prima secundă pe tânărul poet Șt. O. Iosif, din secunda în care o zărește citind o carte în Biblioteca Fundaţiei Universitare, al cărui custode este chiar el.
Natalia Negru nu-și poate lua ochii de la el. Vrând să-l impresioneze, decide să prezinte, la un seminar, o lucrare despre poezia „Doina” scrisă de Şt. O. Iosif.
”Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie. A căutat să mă cunoască, mi-a mulţumit şi mi-a cerut nişte poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul”, povesteşte scriitoarea în romanul autobiografic Helianta.
Câteva priviri, întâlniri, scrisori de amor și poetul reușește să o facă să accepte propunerea sa în căsătorie. Cei doi își jură iubire eternă în fața lui Dumnezeu pe data de 25 iulie 1904, slujba religioasă fiind oficiată chiar de bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu.
Se spune că nunta ar fi durat trei zile și trei nopți, printre invitații de seamă ai evenimentului numărându-se Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu. Nicolae Iorga le dăruiește tinerilor însurăței, în preț de cadou de nuntă, revista Sămănătorul.
Din nefericire pentru Ștefan Octavian Iosif, fericirea sa nu a durat mult, întrucât a cunoscut cea mai dureroasă trădare din partea celui mai bun prieten. Poetul Dimitrie Anghel îi vizitează aproape zilnic pe ”fratele” Șt. O. Iosif și mireasa lui.
Cei trei sunt extrem de apropiați. Mult prea apropiați, iar brașoveanul simte că își pierde soția pe zi ce trece. Dimitrie Anghel este infatuat de Natalia Negru. Trebuie să fie a lui, iar scriitoarea nu poate rezista farmecelor sale, căzând în ispită.
Fructul interzis are un gust dulce-amar, iar bruneta îl părăsește pe soțul ei, pentru a se iubi în tihnă cu amantul care o face să se simtă, din nou, vie.
Dubla trădare este mult prea puternică pentru inima fragilă și sensibilă a poetului. În data de 22 iunie 1913, Ștefan Octavian Iosif moare din cauza unei congestii cerebrale. Romanticii acelor vremuri sunt de părere, însă, că ar fi murit din cauza unei inimi frânte.
Mariajul cu Dimitrie Anghel este departe de a fi fericit. Poetul florilor este coleric, agitat, orgolios, opusul bărbatului blând, bun și sensibil pe care Natalia Negru l-a îngropat, cu ani în urmă.
Frustrarea, gelozia și violența sunt la ordinea zilei, iar scriitoarea realizează că a făcut o greșeală imensă atunci când l-a ales pe ”celălalt bărbat”.
Deznodământul tragic al relației lor are loc în seara fatidică în care Dimitrie Anghel și Natalia Negru își spun lucruri grele în timpul unui conflict conjugal. Oarbă de gelozie, scriitoarea îl acuză pe poet de infidelitate, acesta amenințând-o cu pistolul.
Vrea să o sperie, trăgând un glonț în dreptul geamului, însă acesta ricoșează și o lovește pe Natalia Negru. Realizând ce a făcut, Dimtrie Anghel îndreaptă arma spre propriul piept și trage. Cade la pământ, spre disperarea soției sale, care urlă, ridicând mâinile spre Cer.
”Am crezut că glumeşte şi am continuat să merg spre uşă. El a scos revolverul… si a tras. Eu am căzut. Impresionabil cum era, a crezut ca m-a omorât, de aceea glontele urmator şi l-a tras în piept…” povesteşte, în cartea sa, autoarea romanului Helianta.
Dimitrie Anghel ajunge la spital și moare după două săptămâni, de septicemie. La înmormântarea sa, văduva este Natalia Negru este criticată de către cei prezenți. George Topârceanu și George Călinescu îl conduc pe ultimul drum pe ”poetul florilor”.