Designerul emisiunii “Visuri la cheie”, Cristina Joia, a depus plângere penală împotriva unei femei care a lovit-o în după-amiaza zilei de sâmbătă. În cursul serii de luni, polițiștii au reținut-o pe cea care a bătut-o cu bestialitate pe Cristina.
Polițiștii au revăzut imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au identificat-o pe agresoarea Cristinei Joia. Este vorba de o tânără în vârstă de 34 de ani care a început să înjure atunci când i s-a atras atenția ca a parcat neregulamentar, relatează Știrile PRO TV.
„La data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, Secția 14 Poliție a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unui magazin din sectorul 4 a fost agresată o persoană. La fața locului au sosit de îndată polițiștii care au identificat o femeie care a relatat că a fost agresată fizic de o altă femeie pe care nu o cunoaște.
Persoana vătămată a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri. În cauză polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și desfășoară activități pentru depistarea autorului și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, informa Poliția Capitalei.
În seara zilei de luni, 9 noiembrie, tânăra agresoare a fost arestată și dusă la secție de oamenii legii, pentru a fi intervievată. Ștefania Andrei a declarat jurnaliștilor că designerul i-a rupt ștergătorul de la mașină și a făcut-o țigancă. Acesta ar fi fost motivul pentru care tânăra i-a dat un pumn Cristinei Joia.
În urma acestor întâmplări, Cristina Joia s-a ales cu piramida nazala fracturată și avut nevoie de intervenția medicilor. Designerul a suferit o intervenție chirurgicală destul de complexă și a povestit, pe larg, momentele de groază prin care a trecut.
„Mi-am mai revenit din șoc, aștept ca medicii să-mi spună când voi fi externată. Cum se va vindeca această rană… rămâne de văzut după ce-mi voi da jos bandajele. Este un proces de durată și destul de dureros. Deocamdată nu m-am gândit ce o să fac cu filmările care sunt în plină desfășurare. Aștept să văd care sunt recomandările medicilor, intenționez să o iau pas cu pas. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva”, a declarat Cristina Joia, luni, 9 noiembrie, potrivit sursei citate.