Felicia Filip a înaintat o cerere de urgență pentru Nicușor Dan. Managerul Operei Comice pentru Copii a aflat un lucru neașteptat care a făcut-o să ia această decizie. Celebra cântăreață a precizat că „înseamnă că nu mai suntem competenţi şi că postul va fi scos la concurs.” Solista a subliniat că acest lucru se petrece în contextul în care instituția pe care o conduce este nevoită să suplimenteze spectacole programate.
Felicia Filip ocupă poziția de manager al Operei Comice pentru Copii. Aceasta este indignată de maniera în care Primăria Generală a tratat evaluarea OCC și îi solicită primarului general al Capitalei refacerea comisiei de evaluare.
Soprana a subliniat că întreaga comisie „nu a avut în componenţă niciun membru din specialitatea instituţiei pe care o conduc: teatru muzical, conform R.O.F., şi să dispuneţi reevaluarea activităţii manageriale conform dispoziţiilor şi exigenţelor legii. Pentru că dreptatea şi adevărul nu sunt negociabile”.
Conform scrisorii adresate oficialului, cântăreața a precizat că nota obținută (8.59) arată că ,,nu mai suntem competenţi şi că postul va fi scos la concurs”, după ce timp de 8 ani a făcut performanţă, OCC fiind „instituţia publică de spectacole din Bucureşti cu cele mai multe evenimente în ultimii 4 ani, cei mai mulţi spectatori plătitori de bilete şi cele mai mari venituri proprii”.
Solista a adăugat că a aflat cu stupoare la finalul zilei de ieri că activitatea coordonată de ea este departe de a fi performantă, nota nereflectând realitatea din Raportul depus. Cu toate astea, în timpul interviului nu s-au ridicat aspectele imputate mai apoi de comisie.
Toate aceste lucruri se petrec în timp ce instituția este nevoită să suplimenteze spectacole programate, la cererea publicului. Musicalul ,,School of Rock” se joacă și în cursul zilei de joi, după alte 11 reprezentanții, cu casa închisă.
,, Nota 8,59 înseamnă că nu mai suntem competenţi nici noi, nici întregul colectiv OCC şi că postul de manager urmează a fi scos la concurs.
Acest lucru se petrece în contextul în care, chiar în aceste zile, instituţia pe care o conduc este nevoită ca, la cererea publicului, să suplimenteze spectacole programate (musicalul „School of Rock” se joacă, după alte 11 reprezentaţii, cu casa închisă de joi până duminică).
Este ştiut deja că la Opera Comică pentru Copii cererea de bilete, la toate spectacolele, este foarte mare”, a transmis Felicia Filip.