Felicia Filip este recunoscută ca una din cela mai mari soprane ale scenei lirice românești, dar și ca promotoarea și managerul instituției ”Opera Comică pentru Copii”. De curând, însă, a intrat în vizorul iubitorilor de câini și s-a trezit într-un adevărat scandal mediatic.
Felicia Filip a fost acuzată pe site-urile iubitorilor de animale fără stăpân că o inițiativă de-a ei s-a soldat cu trimiterea a trei câini inofensivi la adăpostul de câini de la Mihăilești. Acum doi ani cei care se autodeclară păzitorii câinilor fără stăpâni au acuzat-o pe Felicia Filip, iar postarea respectivă a devenit, în scurt timp, virală.
Printre cei care au acuzat-o pe soprană de aceste lucruri se afla și Grațiela Giolu, fosta membră a trupei Amadeus și iubita afaceristului Sorin Ovidiu Vântu, la rândul ei mare apărătoare a drepturilor animalelor fără stăpân.
”Să mai ai stima pt o astfel de artistă? Trei câini blânzi şi bătrâni au fost duşi de hingheri, la cererea marei soprane Felicia Filip, la adăpostul Mihăileşti. Pe ea o deranjau mult pentru faptul că stăteau în faţa teatrului. Nu doar că nu le-a dat bogătaşa dracului un colţ de pâine, nemiloasă era deranjată de „faţada” teatrului. Deh, tot e la modă să duci în lagăr câinii, a făcut o şi ea. Ştii ceva, vedeto, te-ai bălegat în faima ta! Asta ai făcut!”, se arată într-un mesaj devenit viral pe internet încă de acum 2 ani.
Pe 20 martie celebra soprană a împlinit frumoasa vârstă de 61 de ani și este plină de viață și conduce cu mână de fier ”Opera Comică pentru Copii”, de altfel un proiect unicat în toată Europa, cu spectacole de operă și operetă puse în scenă doar pentru cei mici. Felicia Filip a avut, de-a lungul anilor, o carieră impresionantă în ţară şi peste hotare, cântând cu un remarcabil succes pe scene prestigioase din întreaga lume, precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, Staatsoper din Viena ori Teatro Liceu din Barcelona și s-a remarcat, în mod deosebit, în roluri verdiene, în special în Violetta din „La Traviata”, dar şi în opere de Donizetti, Bellini sau Mozart, în partituri de operetă sau vocal-simfonice.