Fata lui MM Stoica a transmis primul mesaj după problemele de sănătate cu care s-a confruntat. O mărturisire emoționantă, după aproape trei ani în care a dus, în tăcere, o luptă dificilă ce avea să îi schimbe tot restul vieții. Ce a transmis Teodora.
Tânără, frumoasă, cu întreaga viață înainte și fără nicio grijă, fiica lui MM Stoica a primit o lovitură dură în urmă cu trei ani. Teodora a fost pusă în fața unei realități dificile, luând o decizie ce avea să îi schimbe total viața.
Timp de trei ani, nu a spus nimic despre problemele cu care se confrunta, însă acum simte că a venit momentul să înceapă să își spună povestea. Într-un mesaj emoționant publicat pe pagina sa de Facebook, tânăra a dezvăluit că a avut o problemă de sănătate care i-a dat doar două opțiuni: să accepte „limitele impuse” sau să se adune și să înfrunte situația.
„Acum 3 ani, am avut o problemă de sănătate care mi-a dat 2 opțiuni: să accept limitele impuse sau să mă adun și să înfrunt situația head-on. Nu imediat, nu cu încrederea pe care o am acum, însa am respins prima varianta”, și-a început Teodora mărturisirea.
Fără să ofere mai multe detalii despre diagnosticul pe care l-a primit, fiica lui MM Stoica a mărturisit că, de atunci, viața ei s-a schimbat, bucurându-se din plin de prezentul său.
„Mi s-a spus că viața mi se va schimba radical. Aveau dreptate, însă ce nu știa nimeni (cu atât mai puțin eu) e că se va schimba în bine. A durat mult până să pot vorbi despre asta, pentru că am vrut ca atunci când o fac, să fiu complet vindecată emoțional și să pot inspira și alți oameni care au situații similare. Așa ca voi incepe să împărtășesc cu voi lucruri care m-au ajutat, în speranta că vă vor ajuta și pe voi. Toate greutățile sunt binecuvântări deghizate”, a scris Teodora pe Facebook.
După doar câteva ore de la publicarea mesajului, postarea a strâns peste șase sute de reacții și comentarii. Printre cei care au scris un comentariu a fost și tatăl său: „Fata mea. Inspirația mea”, a fost mesajul managerului de la FCSB.
Cel mai probabil, perioada despre care vorbește Teodora ar putea coicinde cu cea în care Mihai Stoica a plecat de la FCSB. În august 2019, el a renunțat, timp de câteva luni, la postul de manager general al echipei, perioadă în care locul lui a fost ocupat de Narcis Răducan.