Ninsorile din ultimele zile au făcut deliciul copiilor. S-au construit oameni de zăpadă, s-au dat lupte cu bulgări de zăpadă, iar săniuțele au fost scoase la plimbare. Și fata Elenei Udrea a avut parte de o zi superbă. Tatăl ei, Adrian Alexandrov, a publicat o nouă fotografie emoționantă în care apare copila. Fetița a avut doi prieteni de joacă inediți.
După ce a fost reținută și dusă în gratiilor, pentru a-și ispăși condamnarea de șase ani de închisoare primită în dosarul Gala Bute, Elena Udrea nu îi poate fi alături fiicei sale, pierzând astfel o perioadă foarte importantă a copilăriei Evei. Partenerul fostului ministru, Adrian Alexandrov, face tot ce poate pentru ca fiica lor să simtă cât mai puțin lipsa mamei.
Bărbatul s-a dedicat trup și suflet celei mici. Cei doi petrec timp de calitate, iar plimbarea din acest weekend este cel mai recent exemplu.
Pentru că ninsorile din ultimele zile au transformat orașul într-un peisaj de iarnă desprins parcă din povești, cei mici s-au putut bucura din plin de zăpadă. Alexandrov a publicat în mediul online o fotografie emoționantă în care apare micuța.
Echipată corespunzător pentru temperaturile scăzute de afară, fiica Elenei Udrea pare fascinată de stratul de gheață ce acoperea lacul din Corbeanca. În jurul ei se pot vedea și cei doi camarazi inediți, este vorba despre câinele familiei, dar și o pisică.
Te-ar putea interesa și: Elena Udrea, cochetă și în penitenciar. Hairstylistul vedetelor dă verdictul: ”O ajută la psihic”. Metoda folosită de deținute EXCLUSIV
Familia nu ratează nicio ocazie să petreacă timpul împreună. Pe 26 decembrie 2023, în ziua în care Elena Udrea a împlinit vârsta de 50 de ani, mama și fiica au avut parte de o întâlnire emoționantă.
”Am avut azi vizita săptămânală, care ține două ore. Am găsit-o fericită că am reușit să ajungem la ea, am venit cu cea mică. I-am cântat La mulți ani, s-au ținut în brațe”, a spus Adrian Alexandrov.
Partenerul de viață al fostului ministru a dezvăluit că Elena Udrea se simte nedreptățită, în condițiile în care au trecut aproape doi ani de când a fost încadrată la regim deschis, ceea ce înseamnă că poate primi 30 de zile de permisie, în total, în fiecare an.
„E nemulțumită că aproape doi ani de zile au trecut de când este la regim deschis și nu i s-a acordat nicio zi de permisie, în măsura în care dreptul legal pe an este la 30 de zile de permisie”, a declarat Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, conform Antena 3 CNN.
Te-ar putea interesa și: Elena Udrea, eliberată în 2024? Carmen Harra i-a calculat cifra destinului: ”Și dacă o scoate, va intra înapoi!”. Când și-ar recâștiga dulcea libertate? EXCLUSIV