Bon Jovi, starul rock al anilor ’90, în vârstă de 57 de ani, a revenit în România după 8 ani de la ultima vizită. Piesele sale celebre au răsunat duminică în Piața Constituției, iar fanii au dansat și au cântat în cor piesele sale. Pe lângă cei extaziați de revenirea vocii starului american pe plaiurile noastre s-au aflat și câțiva spectatori care au povestit că steaua muzicii rock nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Mai bine de 50.000 de oameni au umplut Piața Constituției duminică, la concertul lui Bon Jovi, au cântat în cor cu el, iar ritmul lor cardiac a fost același cu al artistului. Pe lângă oamenii încântați de ”fenomenul american”, s-au găsit câțiva care nu au fost impresionați de prestația lui. De altfel, cei nemulțumiți au ales și să plece de la concert chiar înainte de final, acuzând că ”nu îl mai ține vocea”.
Unii au pus situația pe seama oboselii: „Din moment ce plecăm acum e clar că se putea și mai bine. Sonorizarea proastă .. sau nu sonorizarea, vocea… Cred că e puțin obosit artistul”, în timp ce alții au concis afirmând că Bon Jovi a stat destul de scenă. „Trupa super bună….Interpretul probabil că nu mai poate”, ” Nu mi-a plăcut. L-am văzut și în 2011, parcă, și a fost super. Acum…la pământ…nu îl mai ține vocea”, au spus câțiva fani dezamăgiți de prestația solistului american.
De altfel, și starul rock a realizat că este ceva în neregulă, cerându-și iertare pentru faptul că a fost aritmic pe alocuri. „Îmi pare rău că nu a fost chiar pe ritm”. Despre momentul lui Bon Jovi de la București ne-a spus mai multe un medic speicalizat în ORL. Falset, disfonie, probleme ale vârstei? „Coarda vocală este un mușchi, care poate ceda odată cu vârsta, cu diferite obiceiuri nesănătoase pe care le avem, alcool, droguri, fumat și așa mai departe. În același timp, ea cedează odată cu vârsta. Bon Jovi nu a falsat, asta trebuie să înțeleagă toată lumea.
Pur și simplu, pe unele porțiuni, nu l-au mai ajutat corzile vocale, au lăsat să scape aer, s-a produs o disfonie, o răgușeală, iar acolo au fost problemele, însă nu a falsat, asta e clar. Ce este de invidiat la acest artist este modul în care și-a asumat vârsta, și-a arătat frumos bătrânețea. Putea lua medicamente, un vasodilatator l-ar fi putut ajuta, are o echipă de medici în spate, dar el a preferat să fie natural, să se arate publicului exact așa cum este. Până la urmă, are o vârstă, iar toate organele corpului uman cedează, mai ales când el și-a suprasolicitat corzile vocale”, a explicat acesta.