30 dec. 2020 | 17:51

EXCLUSIV Văduva lui Vladimir Găitan, mesaj răvășitor la 40 de zile după moartea actorului. Ce a făcut fix înainte să moară

Monden
EXCLUSIV Văduva lui Vladimir Găitan, mesaj răvășitor la 40 de zile după moartea actorului. Ce a făcut fix înainte să moară
Durere fără margini. Mesajul incredibil transmis de către văduva lui Vladimir Găitan

Tünde Găitan, “sufletul-pereche” al regretatului actor Vladimir Găitan, este un munte de durere. Mărturisirile femeii îndoliate, în exclusivitate pentru PlayTech.ro, sunt răvășitoare. Pe 28 decembrie cei doi soți au sărbătorit 46 de ani de la ziua nunții, de când și-au unit destinele și în faţa lui Dumnezeu, la altar. Au mers prin viață umăr la umăr, așa cum și-au jurat atunci, în acea zi sfântă.

”Eu și Vladimir ne-am plăcut din prima clipă”

Tünde Găitan și-a adorat soțul:

“Pot spune cu naturaleţe că am fost una dintre cele mai longevive perechi din lumea filmului românesc. Şi ca poveste de dragoste, dar şi ca un fapt real, deşi poate banal, fiindcă nu am ieşit în evidenţă. Nici nu ne-am dorit asta, iar dacă Vladimir avea o suferinţă, o aducea acasă şi o împărţeam, în tăcere. Îmi amintesc ca ieri de prima noastră întâlnire, din toamna anului 1974, de lângă Arad, oraşul meu de suflet. Se turna acolo pelicula <Pe aici nu se trece>, la care lucra şi el. Ne-am plăcut din prima clipă, aşa că în circa trei luni eram în faţa ofiţerului stării civile. Nu voi uita niciodată: pe 26 decembrie ne-am căsătorit civil, pe 28 în catedrala catolică din Arad, fiindcă mi-am dorit să fac asta de când mă ştiu, iar apoi am petrecut împreună Revelionul şi restul Sărbătorilor de iarnă”, a rememorat aceeaşi Tünde Găitan.

În 2020 va fi pentru prima dată singură, fără marea dragoste a vieţii sale. Vor fi “sărbători sărace şi triste”.

“Numele meu, Tünde, se pronunţă greu, așa că pentru toți cei dragi sunt doamna Bobiță, așa mi s-a zis mereu”

Femeia îndoliată a mai povestit, pentru PlayTech.ro, că soţul ei a fost “Un om bun, poate chiar prost de bun şi de credul, care credea în oameni”. Dar şi tolerant, deoarece Găitan şi-a ales o soţie catolică, în timp ce el era ortodox:

“Nu am avut niciodată motive de dispute din acest motiv. De Crăciun mergeam şi la catedrala catolică, cu colindele ei minunate, şi la cea ortodoxă. La fel de Paşti sau de alte sărbători. Iar la el acasă, în Suceava, vizitam deseori mânăstirile minunate din zonă”.

Şi încă un mic amănunt, care vorbeşte din plin despre iubirea dintre ei, şi care e legat de prenumele său de fată:

“Tünde se pronunţă greu. Şi recunosc, uneori mai glumeam pe seama pronunţiei acestuia. Aşa că mi-a spus doamna Bobiţă, poreclă care mi se trage de la fratele meu, şi el actor de meserie, dar la Budapesta, care când eram mică îmi îndesa gura cu bomboane şi mă punea să pronunţ cuvinte. Aşa am rămas până azi pentru cei dragi, doamna Bobiţă!”.

”Ultimul său cuvânt a fost Gloria, numele fiicei noastre”

Ultimele luni de viaţă ale lui Vladimir Găitan au stat sub semnul pandemiei, care i-au blocat ultimele sale proiecte.

“Ne făcusem planul de a merge împreună în Grecia, alături de nepoţica noastră, Amelia Grace, de care îi era din ce în ce mai dragă. N-am mai apucat să o facem cu toată nebunia din jur. Dar Vladimir a apucat să-şi ia la revedere de la cei dragi, iar cu vreo cinci zile înainte să se stingă a vorbit inclusiv cu nepoata. Iar ultimul său cuvânt a fost Gloria, numele fiicei noastre, pe ea a strigat-o”, ne-a mai spus Tünde Găitan.

Soția lui Vladimir Găitan a fost profesoară de sport

“Sufletul-pereche” al lui Vladimir Găitan a fost profesor de sport şi spune şi azi că lumea teatrului şi a filmului a intimidat-o:

“Şi azi marele meu coşmar rămâne visul în care trebuie să ies, nu ştiu de ce, la aplauze, sub luminile rampei, de parcă aş fi actor. Nu am fost niciodată pusă într-o asemenea postură, dar, probabil, influenţa meseriei lui Vladimir şi a fiicei noastre Gloria, una îngrozitor de grea dacă e să mă întrebaţi pe mine, şi-a găsit într-un fel aparte un ecou în sufletul meu”.

Vladimir Găitan s-a stins la 10 noiembrie 2020, după o luptă grea dusă împotriva unei forme rare de cancer la sânge.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Armata obligatorie, reintrodusă din 2025. Prima încorporare, în vară
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro