EXCLUSIV Suma uriașă pe care o câștigă anual Cheloo. Juratul de la iUmor ia bani frumoși din contracte

Cât câștigă Cheloo anual?

Conform bilanțului depus la Ministerul Finanțelor, firma lui Cheloo a încasat în 2019 suma de 200.000 euro. Membrul trupei Paraziții câștigă cea mai mare parte a banilor din contractul pe care îl are cu Antena 1.

Câștig lunar de 16.600 euro pe lună!

A scris istorie în muzica românească atât cu trupa Paraziții, cât și ca interpret solo. Cheloo, pentru că despre el este vorba, a reușit să fie, deopotrivă, unul dintre cei
mai iubiți artiști români, datorită felul său direct de a fi, dar și a versurilor pe care le scrie, însă și controversat, datorită implicării sale în dosare de droguri sau prin transmiterea mesajelor xenofobe.

Deși urăște să se afle în locuri cu multe persoane, iar în ultimele două decenii ne-a obișnuit cu faptul că nu îi place să apară la televizor, Cheloo, pe numele său real, Cătălin Ștefan Ion, a acceptat în urmă cu câțiva ani provocarea de a face parte din jurul emisiunii “iumor”, alături de Delia și de Mihai Bendeac. Deși în ultimii ani a fost văzut destul de rar pe scenă, artistului îi merge extrem de bine pe plan profesional. O spun documentele, nu noi. Conform bilanțului existent la Ministerul Finanțelor, anul trecut, artistul a avut încasări de aproximativ 200.000 euro. La un calcul simplu, ne putem da seama că solistul trupei Paraziții are un venit lunar de 16.600 euro.

Cât câștigă pe Cheloo pe an?
Cât câștigă pe Cheloo pe an?

Oricâte rele a făcut, conducerea Antenei 1 nu l-a concediat

Cel mai probabil, cea mai mare parte a banilor provin din onorariul pe care îl încasează la Antena 1 pentru poziția de jurat, iar Cheloo se bucură de un capital uriaș de imagine, dacă ținem cont de faptul că acesta a făcut greșeli pentru care mulți oameni de televiziune ar fi fost concediați. Prima a fost în 2013, atunci când Cheloo activa ca jurat într-o altă emisiune de la Antena 1, X Factor. Pe atunci,el a taxat extrem de gura prestația unui concurent homosexual: “Ai cântat, eu disprețuiesc tot ceea ce ești, ce reprezinți, și țara asta te va trimite acasă cu siguranță”. În urma acestei declarații, nenumărate asociații și peste 700 de persoane au depus plângere pentru afirmații xenofobe. Consiliul Național al Audiovizualului a amendat, pe atunci, Antena 1, cu suma de 10.000 lei.

Un alt episod uluitor a fost cel din 2017, atunci când Cheloo a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic și consum de droguri. El a recunoscut în fața procurorilor consumul, însă nu și traficul: “Mi-am recunoscut greșelile. Imaginea mea este atât de deteriorată de-o viață, încât acest dosar nu are cum să-mi afecteze imaginea. Eu nu-mi fac des autocritica, decât în glumă. Decizia judecătorilor este cea care trebuie acceptată, nu contează dacă eu sunt de acord sau nu cu ceea ce s-a întâmplat. Eu sunt relaxat, nu am o problema, viața merge înainte”, a declarat acesta la ieșirea din sala de judecată. Și a avut perfectă dreptate cu cele spuse, nici măcar acest necaz nu i-a făcut pe mai marii Antenei 1 să îl dea afară pe artist, ba din contră, l-au susținut cât au putut de mult până când situația a intrat pe un făgaș normal.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI