Scandalurile dintre foștii soți Albu s-au acutizat, la vreme de pandemie. Mihai vrea să-și viziteze fiica, însă Iulia nu respectă întocmai decizia judecătorească. Lucrurile s-au inflamat după ce vestitul designer a făcut, la Antena Stars, o declarație total neinspirată, care i-a adus o plângere la Poliție, din partea Iuliei. Mihai a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre această situație, din cauza căreia suferă și mama lui, în vârstă de 92 de ani, bolnavă de inimă.
Era o metaforă, Iulia și iubitul ei mi-au zis să-mi văd de drum, să nu mai insist să-mi văd copilul. Sunt și eu tată, îmi iubesc enorm fiica, am dreptul să o văd pe Mikaela de două ori pe lună, în primul și în al treilea weekend, mi-e foarte dor de ea, e singurul meu copil. Nimeni nu-mi înțelege durerea. De ce, dacă am o hotărâre judecătorească, trebuie să cer ajutorul Poliției, ca să-mi îmbrățișez fata? Nu mi se pare normal. A fost o acuzație nefondată, de aceea nici nu a fost luată în considerare.
Mihai Albu e topit după unica sa fiică, Mikaela
Nu, nu am reușit să o văd nici de data aceasta, din cauza ultimelor scandaluri, dar am vorbit cu Mikaela la telefon, i-am urat ”La mulți ani!”, îi pregătisem și un cadou frumos. O să i-l dau când ne vom revedea.
Conform deciziei judecătorești, anul acesta ar trebui ca ea să vină la mine, de Crăciun, e rândul meu să petrec cu ea. Mereu i-am împodobit bradul, a avut mereu un dar, și în anii în care stătea de Sărbători cu mama ei. Sper ca, de Sărbători, fosta mea soție să-mi dea copilul. Și mama mea e tare tristă, are 92 de ani, vrea să mai apuce să-și vadă singura nepoată, să-i citească povești, o adoră pe Mikaela. Din cauza scandalurilor cu Iulia, mama a făcut puseuri de tensiune, noroc că are pastile în casă, le pune sub limbă, ca să nu facă infarct.
Mihai Albu alături de mama lui, în vârstă de 92 de ani, care are serioase probleme cardiace
Merg bine, am reușit să găsesc soluții. La urma-urmei, toată munca mea îi va rămâne fetei. De dragul ei fac totul. Trebuie să știe că tatăl ei o iubește foarte mult, chiar dacă mama ei locuiește acum cu altcineva. Copilul este dezorientat, nu știe ce să mai înțeleagă. Uneori o sun pe fată și îmi răspunde Iulia, nu mi-o dă la telefon. Nu am nimic cu Iulia, vreau doar să priceapă că îmi iubesc copilul și că e normal să o văd, cu atât mai mult cu cât am obținut acest drept și în instanță.
Mihai a făcut câteva declarații la Antena Stars, în urma cărora Iulia, fosta soție, s-a simțit amenințată: ”Intenția este ca partenerul Iuliei să îmi ia locul în viața fetiței. Nu de mult, individul mi-a spus că el este tatăl legal al copilului, în fața fetiței. Atunci, dacă aveam un pistol… Este foarte greu să răspunzi la așa ceva. Eu îi reproșez că mă vorbește în fața copilului doar de rău. Îi spune că sunt ”boșorog expirat”, așa mi-a spus fetița, care m-a întrebat ce înseamnă și eu a trebuit să îi explic”.
Mihai Albu a povestit, sâmbătă, pe Facebook, despre ultimele necazuri cu Iulia: ”Așa cum era normal, Poliția Română și Procuratura au analizat cu celeritate plângerea făcută de mama copilului meu și au anulat, după cincisprezece ore, ordinul de protecție instituit împotriva mea. Că urmare s-a emis o Hotărâre a Parchetului realizând de fapt lipsa de temei a acțiunii (din punctul meu de vedere aberantă). Sper că aceste tipuri de demersuri infantile să înceteze, mai ales că este vorba de legătură dintre un tată și copilul sau, relație care nu poate fi împiedicată să se desfășoare, atâta vreme cât există implicare și deplin interes întru binele copilului! Deși a reușit să-mi anuleze o zi petrecută cu fetiță mea, sper că duminică, de ziua noastră de nume, să fie rațională și să nu ne împiedice să ne sărbătorim împreună. La mulți ani, tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui pe 8 noiembrie! La mulți ani, Mika!”.