Gigi Becali a devenit bunic pentru prima dată. Patronul echipei FCSB nu își mai încape în piele de fericire și a pregătit un cadou spectaculos pentru micuța Maria.
Gigi Becali este, fără dar și poate, unul dintre cele mai controversate personaje publice. De-a lungul anilor, omul de afaceri ne-a obișnuit cu faptul că spune lucrurilor pe nume, iar atunci când vine vorba despre echipa pe care o patronează, acesta devine chiar slobod la gură. Pe cât de agitat este pe plan profesional, pe atât de calm și de liniștit este atunci când vine vorba despre familia sa. Gigi Becali este căsătorit de 26 de ani cu Luminița, cea care i-a dăruit și trei fiice: Teodora, Cristina și Alexandra. Discretă din firea, soția omului de afaceri nu dorește să apară pe micile ecrane însă, atunci când o face, nu se sfiește să recunoască faptul că are o relație fericită, bazată pe fidelitate și respect.
Zilele acestea, Gigi Becali declară tare și răspicat faptul că este mai fericit decât a fost vreodată, în cei 61 de ani de viață. Motivul? Fiica lui, Teodora, a născut, zilele trecute, o fetiță perfect sănătoasă, pe care a numit-o Maria. Micuța este prima nepoată a lui Gigi Becali, iar fericitul bunic a făcut un gest de milioane…de euro. La propriu, nu la figurat: “Gigi a plâns în hohote când și-a văzut nepoata. A fost emoționat rău. Teodora a născut pe la 12 zile, iar cu o noapte înainte, Gigi nu a dormit deloc de emoție și stres ca fata să iasă cu bine din operație.
El a spus de acum câțiva ani că va dărui fiecărui nepot/nepoată la naștere, un cont cu o anumită sumă de bani. Vorbim de mulți bani, de ordinul milioanelor de euro. Gigi spune că nimeni nu are viața cumpărată și e mai bine să lași lucrurile aranjate și clare din timpul vieții, ca să nu iasă discuții sau certuri de la bani. Așa că, în familia Becali, fiecare știe de ce se va ocupa și ce va primi în cazul în care el pățește ceva. Gigi Becali este un om extrem de corect cu toată lumea, dar mai ales cu familia lui”, ne-au dezvăluit surse din anturajul latifundiarului din Pipera.