Dan Negru nu duce grija zilei de mâine, în pandemie, așa cum de altfel a reușit să fenteze cu brio și criza financiară de acum zece ani. Marea lui pasiune rămâne televiziunea, însă tot afacerile imobiliare l-au îmbogățit, Dan câștigând sute de mii de euro din închirierea celor patru blocuri de birouri. Mai nou, pentru un ban în plus, acesta și-a închiriat și vila din Cartierul Ghencea, unde a locuit vreme de 15 ani. Reporterii playtech.ro au aflat cine s-a mutat în locul lui, în semeața clădire de 450.000 de euro, și cât îi plătește lunar lui Dan Negru.
Dan Negru a făcut câteva schimbări, la vreme de pandemie: ”A renunțat la luxoasa vilă din Ghencea, în valoare de 450.000 de euro, construită în 2006, pe o suprafaţă de 350 de metri pătraţi, cu cinci dormitoare şi un living, și o grădină superbă, de 1.300 de metri pătraţi, și s-a mutat cu soția Codruța și cu cei doi copii ai lor, Daria și Bogdan, în altă casă, din centrul Capitalei.
Nu va vinde însă vila de la periferia Bucureștiului, le-o va lăsa copiilor”, ne-au spus apropiații vedetei Antena 1. Dan Negru strânge ban peste ban pentru o nouă construcție importantă, lângă Timișoara, orașul lui natal: ”Anul trecut, el a cumpărat acolo un teren, cu suma de 40.000 de euro, va construi câteva vile, lucrările sunt în toi”, ne-au mai dezvăluit aceleași surse.
Dan Negru a început investițiile în imobiliare în 2009, an în care a înălțat, în zona Mall Vitan, o clădire cu o suprafaţă de 1.300 mp. Au urmat alte două, în zona Unirii, iar în 2017 muncea de zor, pe un şantier din Nordul Capitalei, la alt bloc: ”Pentru fiecare clădire a scos din buzunar peste 100.000 de euro. Nu a făcut niciodată împrumuturi bancare, investește tot ce câștigă din televiziune și din chirii.
Și în pandemie îi merge bine, a negociat cu firmele prețuri foarte bune”, ne-au mai zis apropiații celebrului prezentator de televiziune, care s-a remarcat în 1998, cu emisiunea ”Ciao, Darwin!” (Antena 1). Iar audiențele-record cu programul de Revelion, show pe care îl prezintă de peste 20 de ani, i-au adus onoranta titulatură de ”Rege al audiențelor”. Dar Negru are succes și peste graniță, în Republica Moldova, unde prezintă, la postul de televiziune Prime TV, din Chișinău, concursul cu premii ”DA sau NU”, dar și un alt show.
Benone Sinulescu ne-a vorbit la superlativ despre Dan Negru, în interviul oferit, în urmă cu două săptămâni, pentru impact.ro. Cei doi vor colabora și anul acesta la marele eveniment muzical ”Festivalul Benone Sinulescu”, care se va desfășura, cel mai probabil, la începutul lunii iunie, în Buzău: ”Tot pe Dan Negru îl vreau prezentator, el își știe treaba, nu este pretențios, este un băiat de treabă”.
Contactat de reporterii playtech.ro, Dan Negru ne-a dezvăluit un mic secret, despre Benone Sinulescu: ”Eu și Nea Beni suntem rude, prin alianță. El este un unchi de departe al soției mele, așa că este și unchiul meu. Ne-a invitat la el, la căsuța lui din Bârzava, lângă Arad. Are o grădină plină de crini înalți de doi metri, uriași. Ne-a dat și câteva borcane cu dulceață”, ne-a spus Dan Negru, pentru playtech.ro.