În urmă cu câteva zile, ucigașul Larisei Chelaru a scăpat, definitiv, și de eliberarea condiționată, ispășindu-și pedeapsa. Playtech.ro a aflat care sunt planurile de viitor ale lui Robert Ciobanu și din ce intenționează să își câștige existența.
În 2005, soții Chelaru mergeau la poliție pentru a anunța dispariția fiicei lor, Larisa, în vârstă de 8 ani. Timp de două luni, forțe de ordine, prieteni, familie, vecini, toți au căutat-o în zadar pe fetiță. De asemenea, zeci de martori au fost audiați, traseul acesteia a fost refăcut de zeci de ori, fără ca nimeni să îi dea de urmă. În cele din urmă, un vecin a găsit cadavrul fetei într-un tomberon de gunoi,înfășurat într-un covor. Primul suspect a fost un șofer de taxi, care atunci când s-a văzut pe toate posturile de știri, s-a sinucis. Polițiștii l-au suspectat că ar avea legătură cu dispariția Larisei chiar și pe fratele acesteia, Cosmin. În cele din urmă, medicii legiști au concluzionat faptul că fata a fost violată înainte de a fi ucisă, iar moartea a fost provocată prin sufocare.
Probele biologice găsite pe hainele acesteia au scos la iveală numele adevăratului criminal: Robert Ciobanu, prietenul cel mai bun al fratelui victimei și vecin de bloc cu familia acesteia. Tânărul a povestit cu lux de amănunte că a atras-o pe Larisa în apartamentului lui, iar acolo a încercat să o violeze. Fetița a început să țipe, așa că a lovit-o puternic. El a părăsit mai apoi apartamentul, fiind convins că lovitura i-a fost mortală acesteia. Ucigașul de 17 ani s-a reîntors în apartament exact în momentul în care fata își revenise în simțiri și căuta o modalitate de a-și anunța părinții unde se află. Robert Ciobanu a mai iertat- o pe Larisa și a doua oară. A violat-o, apoi a strangulat-o, de teamă că aceasta ar putea povesti cele întâmplate.
:format(webp):quality(80)/https://static.playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2020/07/ce-se-intampla-cu-ucigasullarisei-chelaru-la-un-an-de-la-eliberare-4.jpg)
Ce se întâmplă cu ucigașul Larisei Chelaru, la un an de la eliberarea condiționată?
El a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, însă, pedeapsa i-a fost scăzută la 15 pentru faptul că era minor. Această veste l-a scos din minti pe tatăl fetei, care nu a mai putut suporta durerea și s-a sinucis la locul de muncă. În 2014, după schimbarea Codurilor Penale, pedeapsa i-a fost recalculată și a beneficiat de eliberare condiționată, după ce a executat activ nouă ani de detenție. Pentru că legea nu i-a permis să se apropie de familia victimei sale, Robert Ciobanu s-a mutat într-un sat, împreună cu tatăl bolnav. El a fost consiliat săptămână de săptămână de un ofițer de probațiune, iar de săptămâna trecută este, oficial, liber,