EXCLUSIV Ce afacere surpriză și-a deschis Nicu Alifantis. Artistul face bani mulți în pandemie

de: Simona Ecovoiu
16 12. 2020

Vestitul solist de muzică folk Nicu Alifantis (66 de ani), care a făcut istorie cu ”Decembre”, piesă compusă de el pe când avea doar 15 ani, a rămas fără concerte, la vreme de pandemie. Nu disperă însă, ba chiar a găsit o soluție de a se descurca pe plan financiar, până la marea revenire pe scenă. Apropiații artistului ne-au spus că inconfundabilul artist Nicu Alifantis deține un magazin online, pe Internet, unde și-a scos la vânzare cărțile și CD-urile. Mai mult, în ajutor i-a sărit și fiica cea mare, Maria, care comercializează, tot pe acel site, potcoave decorative:

”Potcoavele sunt produse unicat, lucrate manual și pot fi dăruite ca obiect decorativ. Se agață deasupra ușii, asemeni unei cupe, adunând în ea tot norocul pentru cei ce locuiesc în casă”, o laudă Nicu Alifantis. Dar și Tudor Turcu, fost câștigător al concursului ”X Factor” (Antena 1), a găsit un real sprijin în soția lui, care contribuie la bugetul familiei. Cătălina Turcu a povestit, în exclusivitate pentru playtech.ro, despre minunatele păpuși croșetate cu migală.

Nicu Alifantis, despre lucrările fiicei sale, Maria: ” Potcoavele folosite sunt reale, purtate de cai și recondiționate pentru a deveni un inedit obiect decorativ”

Nicu Alifantis s-a adaptat din mers vremurilor grele, așa că nu duce lipsa banilor. Apropiații lui ne-au spus că artistul a scos la vânzare pe site-ul www.alifantis.ro, CD-uri cu vechile sale piese de succes, dar și cărți scrise de Alifantis la gura sobei. Toate acestea se comercializează la prețuri cuprinse între 20 și 200 de lei, fiind însoțite și de scurte dedicații de suflet, din partea autorului nepereche:

”E un fel de dicționar de buzunar, o carte mică, în care s-au adunat câteva definiții personale ale autorului date unor cuvinte alese aleatoriu. 31 de litere ale alfabetului, 300 de definiții pentru 300 de cuvinte. Un fel de joc al minții” a menționat Alifantis, în dreptul pozei cu volumul său, ”Dicționarul lui Alifantis”.

Aceleași surse ne-au mai menționat că fiica lui, Maria Alifantis, i-a sărit în ajutor, aceasta comercializând potcoave decorative cu mici coronițe de Crăciun, la prețuri cuprinse între 80 și 120 de lei. Doritorii pot solicita, drept bonus, și autograful artistului. Nicu Alifantis e tare încântat de munca fetei:

”Potcoavele folosite sunt reale, purtate de cai și recondiționate pentru a deveni un inedit obiect decorativ. Potcoavele trec printr-un întreg proces de curățare, ingienizare și vopsire. Mai mult, datorită formei și dimensiunii lor, combinate cu inspirația de moment a creatoarei, rezultatul final al fiecărei potcoave este unic”.

Potcoava se agață deasupra ușii pentru a le purta noroc celor care locuiesc în casă. Ca să atragă și mai mulți clienți, Nicu Alifantis le-a făcut fanilor o invitație amuzantă, în versuri, la magazinul lui virtual: ”Nu mai sta în metafizic/Dă un click pe net îți zic/Caută pe google, soro. Alifantis punct și ro/Te-așteptăm cu nerăbdare/La taraba din dotare/ Azi Maestru’ nu creează/ Stă la coș și încasează!”.

Frumușica soție a lui Tudor Turcu, câștigător X-Factor, croșetează păpuși: ”Este multă muncă, dar merită efortul când vezi că aduc zâmbetul pe fețele copiilor!”

Dar și solistul Tudor Turcu (38 de ani), fost câștigător al concursului ”X-Factor” (Antena 1), ediția 2012, beneficiază de ajutor, din partea familiei. Soția lui are un real talent la croșetat, jucăriile lucrate de ea fiind expuse pe ArtAct by Cătălina Turcu:

”Papușica o fac doar pe comandă și se poate executa și cu alte combinații de culori. Timp de execuție 3-5 zile lucrătoare! Dimensiuni: 45 cm! Lucrată 100% manual! Hăinuțele se pot face detașabile pentru a putea schimba ținutele ! Prețul este de 250 lei +costurile de transport. Este multă muncă, dar merită tot efortul când vezi ca aduc zâmbetul pe fețele copiilor”, a declarat Cătălina, în exclusivitate pentru playtech.ro.

Soții Turcu au două fiice superbe, ambele fiind topite după jucărioarele făcute de mămica lor. Tudor își laudă soția cu mâini de aur: ”Iubita mea, prietena mea, soția mea, a lucrat noi cadouri pentru cei mici și cei mari, croșetate de ea! Îngerași, reni, brăduți, globuri, marinari, ursuleți, o nebunie de frumusețe muncită cu multă iubire(ea așa știe să ofere prin artă doar bucurie)”.