25 ian. 2021 | 17:10

EXCLUSIV Ce a pățit Toni Grecu în spital. Informații de ultimă oră, vedeta e internată de 10 zile

Monden
EXCLUSIV Ce a pățit Toni Grecu în spital. Informații de ultimă oră, vedeta e internată de 10 zile
Informații de ultimă oră despre Toni Grecu. În ce stare se află, de fapt, la zece zile de la internare

Actorul Toni Grecu (61 de ani), unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de umor de după 1990, cu sute de apariţii la tv şi pe Internet, şi fondator al grupului “Divertis”, se află internat, de zece zile, în spitalul bucureştean “Matei Balş”. Contactat, azi, de reporterii impact.ro, Toni Grecu, diagnosticat cu Covid-19, ne-a declarat: “Faţă de începutul săptămânii trecute, mă simt mai bine. Dar nu atât de bine încât să-i conving pe medici să-mi dea drumul acasă. De altfel, nici nu am încă un termen clar, o dată la care să pot spune că am scăpat şi pot pleca acasă!”.

”Am primit inclusiv oxigen, dar aici, într-un salon normal, ca să-i zic aşa, nu la Terapie Intensivă. Pe acolo nu am călcat!”

Toni Grecu susține că lupta nu a fost deloc simplă şi că virusul i-a supus organismul unor transformări la care nu s-ar fi aşteptat. “Mă aflu în spital de sâmbătă, 16 ianuarie, şi vă pot spune că am avut ceva bătăi de cap cu nenorocitul ăsta de virus. Medicii au folosit tot ce ştiau împotriva sa, absolut tot. Am primit inclusiv oxigen, dar aici, într-un salon normal, ca să-i zic aşa, nu la Terapie Intensivă. Pe acolo nu am călcat!”, a adăugat Toni Grecu, pentru impact.ro

”Le-aş spune tuturor să nu ia în derâdere acest coronavirus. Are darul uneori de ne întoarce viaţa pe dos. Aşa că, pe cât posibil, nu-i oferiţi această satisfacţie!”

“Nu pot vorbi prea mult, fiind la spital. Dar le-aş spune tuturor să nu ia în derâdere acest coronavirus. Are darul uneori de a ne întoarce viaţa pe dos. Aşa că, pe cât posibil, nu-i oferiţi această satisfacţie!”, a sunat îndemnul lui Toni Grecu. Care pare a nu se împăca prea tare nici cu absenţa programului său sportiv, fiind obişnuit să alerge, în fiecare dimineaţă, în special prin Pădurea Băneasa, dar nici cu absenţa îndelungată a celor dragi.

“Nu am nici până azi cea mai mică idee asupra modului în care m-am infectat. Asta a fost surpriza lui pentru mine, pentru noi toţi”

Pe de altă parte, în urmă cu o săptămână, acelaşi Toni Grecu susţinea că s-a protejat împotriva acestui virus cât a putut de mult şi că nu ştie exact cum s-a strecurat în viaţa sa: “Nu am nici până azi cea mai mică idee asupra modului în care m-am infectat. Asta a fost surpriza lui pentru mine, pentru noi toţi. E ca un fel de loterie, dacă-mi permiteţi comparaţia, la care poţi câştiga ori ba. Dacă ar fi funcţionat la fel pentru noi toţi, atunci ar fi o plictiseală generală. Sigur, aici e bine să te fereşti cât de mult poţi. Eu am încercat, dar se vede treaba că nu am reuşit”.

Făcea glume pe seama bolii, înainte de a se interna: ”Eu şi soţia dormim cu distanţare socială. Avem un paravan de plexiglas între noi, cum e la magazin sau la bancă”

Într-una dintre ”pastilele” sale de umor, difuzate în toamna anului trecut la Aleph News, Toni Grecu glumea pe seama coronavirusului, în binecunoscutul său stil: “COVID-ul ăsta mi-a schimbat viaţa, iar distanţarea socială m-a terminat. Pur şi simplu, nu mai e nimic ca înainte. Unde te duci, unde te întorci, auzi doar de distanţare socială, care mi-a intrat până şi în pat. Acum eu şi soţia dormim cu distanţare socială. Avem un paravan de plexiglas între noi, cum e la magazin sau la bancă. Eu l-am montat. Înalt de vreun metru şi lung de vreo doi. Pe mijlocul patului, deci respect tot ce trebuie!”.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Cel mai ambițios proiect din istorie. E absolut uimitor. Nu s-a mai văzut așa ceva niciodată
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro