Umoristul Florin Petrescu, parte a grupului de comedie ”Vacanța Mare”, a fost, miercuri, la DNA, unde s-au reluat investigațiile într-un dosar deschis în urmă cu 8 ani, pentru trafic de influență, în care artistul are calitatea de suspect. Detalii din dosar.
Florin Petrescu a fost chemat la DNA, miercuri dimineață, 19 februarie, pentru dosarul în care este acuzat de trafic de influență, care se află în mâinile magistraților de 8 ani, lucru confirmat de apărătorul său în instanță.
Este vorba despre o presupusă înțelegere între trei personaje. Mai clar, actorul a ajuns în această situație după ce Florin Secureanu, managerul spitalului Malaxa din București de la acea vreme, a mers la DNA și a formulat un denunț împotriva sa. Doctorul a povestit oamenilor legii că artistul ar fi pretins și primit 5.000 de euro, pentru un anume contract de publicitate cu OTV.
Axinte ar fi luat acea sumă pentru a fi liantul dintre Secureanu și Dan Diaconescu. Mai clar, implicarea lui Petrescu era redusă la un gest: de a-l face pe prezentatorul de la OTV să nu denigreze activitatea instituției sanitare. Moderatorul ar fi trebuit să nu mai facă știri negative sau alte comentarii legate de activitatea spitalului Malaxa.
Despre poziția în care se află, avocatul său a spus doar că: „Deocamndată este suspect, sunt indicii pentru care domnul Florin Petrescu ar fi făcut un gest pentru domnul Secureanu”.
„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: . Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme, că Secureanu (Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, n.r.)… (Dan Diaconescu ar fi spus – n.r.) . Şi eu i-am pus în legătură”, a declarat Axinte la sediul DNA, potrivit MEDIAFAX.
După cum a spus apărătorul său, dovezi există, iar ele sunt reprezentate de înregistrări, potrivit informațiilor obținute de IMPACT.RO, astfel că sunt mari șanse ca actorul să fie condamnat. Pentru Axinte, procurorii cer între 5 și 7 ani de închisoare.