De ce ar putea fi anulat Eurovision. Situația e fără precedent

de: Diana Radu
28 03. 2019

Situație fără precedent în Israel. Eurovision 2019, programat să aibă loc la Tel Aviv în perioada 14-18 mai, ar putea fi anulat.

Concursul muzical internaţional Eurovision 2019, ar putea fi anulat, din cauza atacurilor cu rachete şi a problemelor legate de securitate în Israel. Pe data e 25 martie, o rachetă lansată din Gaza a lovit o casă în moshavul Moshmeret în centrul Israelului, care a rănit şapte civili, inclusiv copii.

Este a doua oară în mai puţin de două săptămâni când a avut loc un atac cu rachete lansate spre centrul Israelului. În acelaşi timp, cu 50 de zile până la începerea Eurovision, preocupările legate de o escaladare în timpul competiţiei – sau chiar de posibilitatea unui atac – cresc.

Reprezentanţi oficiali ai Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (EBU) urmăresc atent evoluţiile, dar nu au planuri concrete. Ei au difuzat un comunicat, informând că participanţii la Eurovision din Norvegia, Muntenegru şi Marea Britanie au sosit deja luni în Israel.

„Siguranţa şi securitatea sunt întotdeauna de o importanţă capitală pentru EBU. Continuăm să lucrăm împreună cu KAN (canalul public israelian – n.r.) şi autorităţile israeliene corespunzătoare pentru a garanta siguranţa celor care se pregătesc şi care vor participa la concursul Eurovision din luna mai. Vom continua să monitorizăm îndeaproape situaţia actuală din Israel”, conform unui comunicat al EBU.

Cine va reprezenta România la Eurovision 2019

Ester Peony a câştigat finala selecţiei naţionale Eurovision 2019, cu piesa „On a Sunday”, şi va reprezenta România la competiţia cântecului european care va avea loc la Tel Aviv în luna mai. Artista a declarat că este emoţionată, selecţia fiind pentru ea „o mare încercare”.

„Vă mulţumesc! O să facem o treabă bună la Tel Aviv! Sunt extrem de emoţionată. A fost o mare încercare pentru mine”, au fost primele cuvinte ale lui Ester Peony după încheierea voturilor de la Eurovision 2019.

Ester Peony cu piesa „On a Sunday” (65 de puncte), Bella Santiago cu „Army of Love” (50 de puncte) şi Laura Bretan cu „Dear Father” (48 de puncte) au fost primele trei piese în ordinea preferinţelor juriului.